Premiul primit de Maia Sandu la Timișoara, contestat la Chișinău. DNA-ul moldovenesc analizează situația

Premiul primit de Maia Sandu la Timișoara, contestat la Chișinău. DNA-ul moldovenesc analizează situația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedinţia Republicii Moldova a solicitat clarificări din partea Centrului Naţional Anticorupţie în legătură cu premiul de 30.000 de euro primit de Maia Sandu la Timişoara, după ce o deputată a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), partidul de guvernământ, a declarat miercuri că legislaţia nu permite ca şefa statului să accepte un astfel de cadou.

La 13 ianuarie 2024, Maia Sandu a primit premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, care este însoţit de o recompensă de 30.000 de euro.

Deputata PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate) Olesea Stamate, preşedintă a Comisiei juridice, numiri şi imunităţi din Parlament, a declarat miercuri, la emisiunea Rezoomat la Rlive TV, că legislaţia Republicii Moldova nu permite ca şefa statului să accepte un astfel de premiu.

ADVERTISING

Ca urmare, Administraţia prezidenţială s-a adresat Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) în care a solicitat clarificări, a declarat pentru NewsMaker Irina Gotisan-Sotnic, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei, care a precizat că, din punctul de vedere al instituţiei, astfel de premii nu reprezintă un cadou.

„Premiile internaţionale oferite pentru progresele Republicii Moldova, în semn de apreciere pentru eforturile Preşedintei Republicii Moldova constituie o recunoaştere a realizărilor tuturor cetăţenilor şi adeziunii faţă de valorile democraţiei şi libertăţii. Astfel de premii, din punctul nostru de vedere, nu se încadrează în noţiunea de cadouri, prevăzută în legislaţia naţională. Pentru a clarifica orice suspiciune, instituţia prezidenţială a trimis un demers către CNA ca să ne ofere un răspuns despre modul în care legislaţia tratează astfel de situaţii”, a explicat Irina Gotisan-Sotnic, purtătoarea de cuvânt a preşedintei Maia Sandu.

ADVERTISING

Purtătoarea de cuvânt a şefei statului a subliniat că Maia Sandu nu a primit deocamdată premiul bănesc.

„În momentul în care va fi clar dacă legea permite recepţionarea acestuia, instituţia prezidenţială va acţiona transparent şi va informa publicul despre modul în care vor fi utilizate aceste resurse”, a precizat Irina Gotisan-Sotnic.

Primarul USR Dominic Fritz i-a înmânat sâmbătă preşedintei Republicii Moldova Maiei Sandu premiul Timişoara pentru Valori Europene. Premiul înfiinţat de Municipiul Timişoara onorează personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.

ADVERTISING

„Am fost onorată să primesc astăzi premiul Timişoara pentru Valori Europene. Premiul este o apreciere pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova care îşi apără dreptul de a trăi în libertate, pace şi democraţie. Ţin să-i mulţumesc domnului primar Dominic Fritz pentru invitaţie şi juriului, format din personalităţi marcante din România, inclusiv din Timişoara, pentru această distincţie. O primesc ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate - o luptă dreaptă, legitimă şi necesară pentru viitorul nostru european şi pentru pace”, a scris Maia Sandu, sâmbătă, pe Facebook unde a postat mai multe fotografii de la eveniment, alături de discursul rostit cu această ocazie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇