Criza medicilor de familie: Nu mai scad tarifele pentru serviciile la cabinet și în ambulatoriu UPDATE

Criza medicilor de familie: Nu mai scad tarifele pentru serviciile la cabinet și în ambulatoriu <span style="color:#990000;">UPDATE</span>

Şeful Colegiului Medicilor anunţă un acord cu Casa de Sănătate, care ar putea pune punct protestelor medicilor de familie şi din ambulatoriile spitalelor.

Daniel Coriu spune că tarifele pentru servicii medicale oferite de medicii de familie şi din ambulatoriu vor fi menţinute neschimbate până la 30 iunie 2024, la valoarea celor din ultimul trimestru din 2023.

El a adăugat că au fost eliminate şi penalităţile pentru medicii care au liste mai mari de 2.200 de persoane.

La rândul său, Colegiul Medicilor Stomatologi din România anunţă că a reuşit să obţină eliminarea scăderii cu aproximativ 50% a bugetului alocat pentru decontarea serviciilor stomatologice. Astfel, pentru perioada ianuarie - iunie, bugetul se va menţine la acelaşi nivel cu plafonul existent în 2023.

ADVERTISING

UPDATE Informaţia a fost confirmată şi de CNAS, într-un comunicat: "Pentru semestrul I al anului 2024 se mențin atât valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate, cât și suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023".

"Am reuşit să menţinem bugetul care a fost alocat în 2023, adică menţinem valoarea punctelor negociate la contractul-cadru din iulie 2023. Nu se scade valoarea punctului, cum s-a dorit iniţial. A fost un lucru pentru care noi am insistat foarte mult, toate argumentele au fost acceptate. Valabilitatea este numai până la 30 iunie 2024. Pentru ambulatoriu şi medicina de familie.

ADVERTISING

Legat de spital, la spitalizarea de zi s-a renunţat la trei ore pe pacient şi am revenit la contractul-cadru anterior, din 2023, în care să fie minim două ore. Asta permite ca medicul să vadă mai mulţi pacienţi pe un pat de spitalizare de zi.

Apoi am reuşit, tot legat de sectorul de medicină primară, eliminarea penalităţilor la medicii care au liste mai mari de 2.200", a transmis Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor.

Întrebat dacă s-a semnat un acord în acest sens, Coriu a replicat: "Avem garanţia unui partener serios. Nu s-a semnat niciun acord. Discuţiile au fost online".

De asemenea, secretarul general al Colegiului Medicilor din România, Gindrovel Dumitra, a afirmat că suma de 15.000 de euro per capita, vehiculată în spaţiul public, a reprezentat o neînţelegere. 

ADVERTISING

“Am asistat săptămâna trecută la o campanie media, una în care noi ne-am prezentat cât se poate de bine doleanţele şi o alta în care din partea guvernamentală au apărut foarte multe informaţii. Si pentru că nu vrem să lăsăm lucrurile să rămână într-un fel sau altul neclarificate, trebuie să spunem că acei 15.000 de euro per capita cred că a fost o neînţelegere. De ce spun o neînţelegere, pentru că acest lucru doar la per capita nu este posibil”, a declarat Gindrovel Dumitra.

El a adăugat că pot exista cabinete de medicină de familie care să aibă venituri mai mari.

“Mai mult decât atât, există într-adevăr cabinete care pot să aibă un venit ceva mai mare, dar vorbim în special de cabinetele care se află în zone deşertificate, în zone rurale, acolo unde, vrem, nu vrem Parlamentul României a fost cel care a decis că un medic din localitatea vecină îşi poate înfiinţa un punct de lucru tocmai pentru a asigura acelor pacienţi din zona respectivă servicii medicale.

Acesta este şi motivul pentru care am insistat astăzi ca acea depunctare progresivă să nu fie făcută în acest moment, pentru că tocmai aceste zone le-ar fi afectat în primul rând. Sunt zone în care medicii nu vin, unde nu poţi să angajezi un medic sau să îl trimit să îşi facă cabinet acolo, însă noi recunoaştem, am fi recunoscut într-un fel sau altul că depunctarea ar fi trebuit să fie efectuată. Vorbim de o echitate a acordării serviciilor medicale”, a afirmat Gindrovel Dumitra.

El a subliniat că încă nu a fost luată o decizie dacă protestele anunţate în perioada următoare vor mai avea loc sau nu.

”Nu anunţăm sfârşitul protestelor, rămâne la latitudinea fiecărei organizaţii profesionale care a coordonat acest lucru. Decizia o vom lua când vedem exact ce se întâmplă”, a precizat Gindrovel Dumitra.

Medici de familie din toată ţara au protestat în ultimele zile fiind nemulţumiţi că de anul acesta noile contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate ar urma să le reducă veniturile.

CNAS a publicat, săptămâna trecută, valorile punctelor pentru medicina primară şi de specialitate din ambulatoriul clinic, acestea fiind de 6,2, respectiv 3,3 lei. Medicii reclamă scăderea, cu cel puţin 25%, a acestor valori şi sunt nemulţumiţi de aceste măsuri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇