Anul 1393 – Între sultanul Baiazid Ildârâm (Fulgerul) și Mircea cel Bătrân, voievodul Țării Românești, s-a încheiat un tratat de pace, care acorda o oarecare independență principatului Valah, iar domnitorului puteri aproape absolute, stipulând, printre altele:
„Principatul Valahiei” este în drept să guverneze după propriile sale legi,
Domnul are dreptul de a face război și pace cu vecinii săi
Domnul are dreptul să încheie tratate de prietenie cu alte state
Domnul are drept de viață și de moarte asupra supușilor săi”.
Anul 1665 – Apare prima publicație academică din lume: ”Journal des savants” (jurnalul savanților), tipărită la Paris. Tezele științifice publicate de-a lungul timpului în jurnal au fost de mai multe ori condamnate de către reprezentanții Bisericii Catolice, întrucât „ele încă mai pretind despre Pământ că ar fi rotund ca merele, despre Soare că ar sta nemișcat pe cer și alte multe lucruri imposibile, cu care îi ispitește Satana, anume ca să contrazică Sfânta Scriptură, singurul izvor al adevărului”.
Anul 1716 – Otomanii instalează primul domn fanariot în Țara Românească, pe Nicolae Mavrocordat, care și-a exercitat cu atâta folos influența la Sublima Poartă, încât a dobândit domnia de câte două ori în fiecare din cele două principate, mai întâi la Iași și apoi la București.
Au urmat numai domni fanarioți în ambele principate, timp de un secol.
Anul 1828 – S-a deschis, la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, „Școala de românește și latinește”, condusă de Iordache Săndulescu, un susținător hotărât al latinității limbii române.
Anul 1859 - Adunarea Electivă a Moldovei alege în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, participant la Revoluția de la 1848 și angajat activ în lupta pentru Unirea Principatelor. După nici trei săptămâni, colonelul Cuza a fost ales domn și la București, înfăptuind astfel prima Unire a românilor.
Anul 1875 – Este inaugurat palatul Operei Garnier din Paris, construcție în stil neo-baroc, înălțată din ordinul împăratului Napoleon al III-lea.
Proiectul operei a fost adoptat printr-un concurs, la care s-au prezentat 171 de proiecte, aparținând tot atâtor licitatori, printre care nume de referință din sfera arhitecturii, cunoscute nu numai în Franța, ci și în întreaga Europă.
Dar niciuna din aceste somități notorii n-a câștigat licitația. Juriul l-a preferat pe anonimul Charles Garnier, de numai 35 ani, care nu avea în portofoliul său decât un singur edificiu monumental, situat pe bulevardul Sevastopol din Paris.
Dar, în proiectul operei, Garnier a știut să seducă juriul prin coerența și logica soluțiilor alese. Astfel, diferitele volume ale clădirii se succed reflectând exact interdependența funcțională într-o sală de spectacole: intrarea și primirea vizitatorilor, apoi scara principală, sala de spectacol, scena, culisele, spațiile administrative. O aripă este în întregime dedicată primirii împăratului, cu o intrare monumentală care permite accesul la spectacol al persoanelor oficiale în deplină siguranță. Designul lojii imperiale atrage atenția tuturor.
La premiera din 5 ianuarie 1875, Charles Garnier a fost aplaudat mai călduros și mai îndelung chiar decât interpreții de pe scenă, dar nimeni nu știa un fapt bizar: arhitectul fusese omis atunci când s-au distribuit invitațiile oficiale și a trebuit să cumpere de la casă un bilet la balcon, ca să intre.
Anul 1895 – Afacerea Dreyfus: ofițerul Alfred Dreyfus, din armata franceză, este destituit din rang și condamnat la închisoare pe Insula Diavolului, după ce fusese învinuit de înaltă trădare. Sentința a provocat o puternică nemulțumire în opinia publică. Mulțimea murmura, socotind că ofițerul este nevinovat, iar murmurul a culminat când un articol al scriitorului Emile Zola apărea în ziarul L’Aurore, cu un titlu percutant: „J’Accuse!” – în românește „Acuz!”.
Articolul acuza toate autoritățile franceze într-o problemă în care se pronunțase și justiția.
Era mai mult decât un articol. Era o scrisoare deschisă, adresată președintelui Franței Félix Fauré, Prin ea, guvernul era acuzat de antisemitism, de interpretarea intenționat greșită a legii și de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus.
Marele scriitor denunța prin presă erorile judiciare și lipsa unor dovezi serioase ale autorităților. Tipărită pe întreaga primă pagină a ziarului, scrisoarea a produs un uriaș scandal public atât în Franța, cât și peste hotare. Impactul în public a depășit orice așteptări: în câteva ore, s-au vândut 300.000 de exemplare din L’Aurore, iar până seara și chiar a doua zi, tipografia a imprimat neîntrerupt, atâta cât i-a permis stocul de hârtie.
Foarte deranjate, autoritățile l-au acuzat pe Emile Zola de calomnie, au înaintat cazul în instanță și au obținut, la 23 februarie 1898, condamnarea penală a celui care va rămâne în istorie unul din cei mai de seamă romancieri ai lumii. Căci așa era libertatea presei la sfârșitul veacului al XIX și așa era, tot atunci, statul de drept.
Pentru a evita încarcerarea iminentă, Emile Zola s-a exilat temporar în Anglia, de unde s-a întors în iunie 1899, după ce cazul Dreyfuss a fost reluat în justiție. Zola a continuat să lupte până când a murit, cerând reabilitarea lui Alfred Dreyfus, reabilitare ce a venit într-un final în 1906.
Anul 1968 – Se anunță „Primăvara de la Praga”: În momentul când reformistul Alexander Dubček îl înlocuiește pe liderul conservator al partidului comunist cehoslovac Antonín Novotný, ca prim-secretar. Începe o perioadă de liberalizare politică, dezagreată de sovietici și, implicit, de Novotny, omul lor credincios.
Dubcek nu se sperie și începe o perioadă de liberalizare politică, identificată prin sintagma „Primăvara de la Praga”. Nu durează decât până la 20 august din același an, când URSS invadează Cehosovacia, împreună cu armata celorlalte țări din Europa de Est, cu excepția României, care a refuzat să participe.
Ceaușescu a sperat să culeagă din acest refuz unele avantaje pe plan extern. Poate le-ar fi și cules, dacă nu-i apărea în birou ambasadorul sovietic, pentru o scurtă audiență. Urmare audienței, liderul de la București a renunțat brusc la poziția sa „fermă”, anunțată ostentativ în ajun, redevenind, ca mai înainte, mielușelul blând și ascultător al stăpânului de la Kremlin.
Conținutul acelei convorbiri nu l-a deconspirat nimeni până astăzi, dar se bănuiește că ambasadorul i-ar fi explicat nu numai că îl poate distruge dintr-o mișcare pe Ceaușescu personal, dar îi va zdruncina toată familia, așezată la butoanele țării: soția, fiul, alt fiu, fiica, un frate, alt frate, încă un frate etc, plus întreaga camarilă, adunată în jur.
Pe scurt, l-a cumințit pe loc.
Anul 2005 - Astronomii de la Observatorul Palomar descoperă planeta pitică Eris. Pentru astronomi, nu faptul în sine este important, ci acela că au oferit Uniunii Astronomice Internaționale o motivație majoră nevoii de a stabili o definiție pentru termenul de planetă. Căci nu poți acorda același statut Terrei sau planetei Marte, precum unui bucăţoi de stâncă oarecare, înscris și el pe o orbită, tot circumsolară.