Locuitorii din Berceni, total nemulțumiți de noul pasaj rutier construit peste autostrada A0: Practic ne-au sigilat aici (Video)

Locuitorii din Berceni, total nemulțumiți de noul pasaj rutier construit peste autostrada A0: Practic ne-au sigilat aici (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Locuitorii comunei Berceni sunt foarte nemulțumiți de noul pasaj rutier construit peste autostrada A0, care a fost deschis sâmbătă, afirmând că au fost „sigilați” în localitate.

Pasajul se află pe DJ401, în zona comunei Berceni, și a fost construit pentru ca circulația să nu mai fie afectată de șantierul de la Lotul 1 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0.

Podul are o singură bandă pe sens și s-a dat în circulație fără trotuare pentru pietoni, fără a se realiza un nod rutier cu autostrada și fără iluminat public, potrivit G4Media.

ADVERTISING

Trei case și două business-uri locale au rămas fără acces cu mașina. Pasajul peste autostradă se termină în dreptul unei școli, care se află acolo de 20 de ani, iar trecerea de pietoni a fost desființată, a declarat reprezentantul Grupului de Acțiune Locală Berceni, Adrian Velicescu.

„Lumea e scandalizată, oamenii care își duc copiii la școală, trecerea de pietoni nu mai e, trotuare nu sunt, iluminat nu este, practic ne-au sigilat aici în Berceni. Noi avem o singură cale de acces spre București, un singur drum, o singură bandă, dacă se întâmplă ceva cu podul acesta, se surpă, intră în reabilitare, nu mai avem cum ajunge în București, trebuie să ocolim 30 km”, a declarat Velicescu.

Un pod periculos inaugurat în mare grabă

Locuitorii au făcut o petiție în care anunță Poliția Rutieră că nu există nici semne de circulație, iar dacă cineva merge pe jos pe pasaj își riscă viața, ca la tragedia de la 2 Mai, pentru că nu există decât un mic spațiu tehnic lângă carosabil, care nu este trotuar.

ADVERTISING

„Ieșirea pietonală din Berceni spre București este imposibilă, nu mai zic de piste de biciclete. Pe sub pasaj este A0, din comuna Berceni mai poți să ieși doar dacă îți riști viața pe acel pasaj, urci și cobori pe rampa pe unde trec mașinile, dar este o întreagă aventură că nu există lumină și nici nu a fost prevăzută în proiect”, a mai spus Velicescu.

Potrivit directorului executiv al Asociației Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea, cauza problemelor este proiectarea, pentru că studiul s-a realizat acum 10 ani, iar între timp acolo s-a extins Bucureștiul.

ADVERTISING

„Foarte multe proiecte care sunt în execuție, sau au fost executate sau urmează să intre la execuție, la licitație, au studiile de fezabilitate din perioada 2007-2010, iar A0 nu face excepție, studiul de fezabilitate a fost realizat în 2010, practic ce au studiat ei la nivelul anilor 2008-2009-2010 este mult diferit față de ceea ce este acum”, a declarat Ciurea.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că, împreună cu antreprenorul, caută o soluție optimă provizorie pentru a fi asigurată trecerea pietonilor peste autostradă în condiții de maximă siguranță, până în momentul în care va fi implementată o soluție definitivă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇