China susține că a demascat un spion britanic, care a transmis secrete de stat la MI6

China susține că a demascat un spion britanic, care a transmis secrete de stat la MI6
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Securităţii Publice, agenţia de informaţii a Beijingului, anunţă că serviciile secrete externe britanice MI6 au folosit un cetăţean străin al cărui nume de familie este Huang pentru a stabili o ”relaţie de cooperare în domeniul informaţiilor”.

Bărbatul, care conducea un cabinet de consultanţă, ”a intrat în China în mai multe rânduri cu instrucţiuni de a-şi folosi profilul public drept acoperire pentru a culege pentru Marea Britanie informaţii despre China (…) şi a căuta alte persoane pe care MI6 să le poată contacta”, potrivit ministerului chinez, citat de AFP.

ADVERTISING

El a transmis 17 informaţii clasificate către MI6, inclusiv secrete de stat, până să fie identificat, potrivit agenţiei chineze.

”Măsuri coercitive” împotriva spionului

Ministerul anunţă că o anchetă a ”descoperit rapid probe care arată că Huang era angajat în activităţi de spionaj”, aşa că a ”luat măsuri coercitive” împotriva acestuia.

Ministerul nu oferă alte detalii despre identitatea lui Huang sau despre angajatorul acestuia.

Contactat de AFP, Ministerul britanic de Externe nu a răspuns imediat, aşa că agenţia de presă nu a fost în măsură să verifice în mod independent acuzaţiile Beijingului.

ADVERTISING

De mai multe luni, Londra şi Beijingul se acuză reciproc de spionaj. Guvernul lui Rishi Sunak a avertizat că spioni chinezi ţintesc tot mai mult funcţionari, iar un cercetător de la Parlamentul britanic a negat recent că a spionat în favoarea Beijingului.

Anul trecut, China a efectuat percheziţii într-o serie de cabinete mari de consiliere şi de cercetare.

În mai, Beijingul anunţa că a percheziţionat birourile firmei americane de consultanţă Capvision, pentru a-şi apăra ”interesele în domeniul securităţii naţionale”.

ADVERTISING

În aprilie, China a interogat personalul filialei de la Shanghai al altei firme de consultanţă americane, Bain.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇