A fost creată alternativa la vasectomie. E și reversibilă, și fără efecte secundare

A fost creată alternativa la vasectomie. E și reversibilă, și fără efecte secundare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O companie americană cu sediul în Virginia a creat și testat un gel contraceptiv pentru bărbați, o alternativă la vasectomie, dar reversibilă.

Gelul hidrogel numit Contraline, o substanță moale pe bază de apă, este injectat în scrotul bărbatului, în canalul și vasele deferente, blocând transportul spermei. Implantarea gelului durează aproximativ 20 de minute și se efectuează sub anestezie locală, scrie Wired.

Gelul acționează similar unui filtru de cafea, lăsând lichidul să treacă, dar blocând spermatozoizii.

ADVERTISING

În 30 de zile de la inserare, gelul a redus cu peste 99% numărul de spermatozoizi, fără efecte secundare notabile raportate, au arătat testele.

În plus, gelul este proiectat să se dizolve după o anumită perioadă.

Această inovație în domeniul contracepției masculine ar putea oferi bărbaților mai mult control asupra planificării familiale, oferind o opțiune reversibilă și posibil mai puțin invazivă decât vasectomia tradițională.

Cu toate acestea, gelul este încă în stadiul de cercetare și va necesita studii suplimentare pentru a determina eficacitatea și siguranța pe termen lung.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇