Șofer, urmărit de poliție pe străzi din Sectorul 5. A fost scos cu forța din mașină

Șofer, urmărit de poliție pe străzi din Sectorul 5. A fost scos cu forța din mașină

Poliţiştii din Capitală au intervenit în forţă, duminică, pentru scoaterea din maşină a unui şofer care nu a oprit la semnalul unui echipaj de la Brigada Rutieră, fiind urmărit pe mai multe străzi ale sectorului 5. După ce l-au prins, polițiștii au constatat că şoferul avea permisul de conducere suspendat, iar numerele de înmatriculare aparţineau altui autovehicul.

Incidentele au avut loc duminică, în sectorul 5 al Capitalei, când un echipaj de la Brigada Rutieră a dat semnal regulamentar de oprire unui şofer care a refuzat să oprească şi a continuat deplasarea către Piaţa Rahova, încercând să se sustragă controlului.

ADVERTISING

„În acest context, poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului pe mai multe străzi, reuşind blocarea acestuia, extragerea conducătorului auto şi imobilizarea acestuia, prin utilizarea mijloacelor din dotare şi a forţei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat faptul că persoana în cauză are dreptul de a conduce vehicule suspendat. De asemenea, urmare a verificărilor efectuate asupra autovehiculului pe care acesta îl conducea, a reieşit faptul că nu este înmatriculat, iar plăcuţele cu nr. de înmatriculare montate nu îi aparţin”, a transmis Poliția Capitalei. 

ADVERTISING

Şoferul a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere.

El este cercetat pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, respectiv conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇