Ministrul Turismului anunță ce s-a descoperit după controalele la pensiunile de pe Valea Prahovei și ce va face

Ministrul Turismului anunță ce s-a descoperit după controalele la pensiunile de pe Valea Prahovei și ce va face
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Oprea, afirmă că verificările făcute de autorităţi în zona Văii Prahovei arată că, pe lângă cele peste o mie de unităţi de cazare clasificate, funcţionează „multe alte” unităţi care nu sunt clasificate ca fiind turistice.

Ministrul anunţă că planul de control al ministerului de resort se va axa pe identificarea acestora, în contextul în care o unitate turistică nu poate funcţiona legal dacă nu este clasificată.

„Este, în acest moment, un control care este gestionat de către Prefectul judeţului Prahova, există, de asemenea, Comandamentul de iarnă în care ANPC este prezent în toată zona superioară a Văii Prahovei. Sunt controale, sunt rapoarte pe care le fac în timp real, însă din constatările celor de la ISU – şi acesta este un lucru care va intra în planul de control al Ministerului Turismului – s-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate, de toate felurile, cu cereri de clasificare, dar că, în mod real, ar fi în teren multe alte unităţi care nu sunt clasificate”, a declarat Radu Oprea, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv. 

ADVERTISING

El a precizat că unităţile de cazare neclasificate nu pot funcţiona din punct de vedere legal, iar în acest context controalele Ministerului se vor axa pe identificarea acelor unităţi de cazare care funcţionează ilegal şi determinarea acestora să intre în legalitate.

„Din punct de vedere legal nu au voie să funcţioneze neclasificate, aşa că planul de control al Ministerului Turismului va fi axat pe această chestiune, de a identifica pe cei care funcţionează neclasificaţi, aplicăm amenzile de rigoare, îi îndrumăm cum se pot clasifica în conformitate cu legea”, a adăugat ministrul Radu Oprea.

„Le-am explicat încă o dată cum trebuie să se conformeze legii, le-am spus că vom fi neiertători atunci când vom veni în control, dar ne aşteptăm să se conformeze cerinţelor legale. Acesta a fost dialogul cu antreprenorii, cu cei care sunt în zona Văii Prahovei. Cred că este corect să procedăm aşa”, a spus Radu Oprea.

ADVERTISING

Opre, afirmă că a modificat un ordin de ministru care datează de peste zece ani şi conform căruia administratorii de unităţi turistice trebuia să facă doar dovada că firma este înregistrată legal, iar pentru alte documente ei dădeau doar declaraţii pe proprie răspundere.

„Acum am cerut suplimentar şi partea de documentaţie referitoare la autorizaţia de construire, sau alte documente, după caz, că în cazul pontoanelor, spre exemplu, nu e nevoie de autorizaţie de construire, dar sunt documente de proprietate, sunt documente care atestă proprietatea asupra acelui obiectiv de cazare. Deci am schimbat ordinul de ministru”, a declarat Radu Oprea, vineri seară, la B1 TV.

ADVERTISING

Ministrul Turismului a explicat că atribuţiile de control în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor turistice sunt partajate între mai multe instituţii. 

În ceea ce priveşte autorizaţia de securitate la incendiu, Radu Oprea a precizat că ministerul de resort cere acest document în momentul în care un operator din domeniul turismului cere clasificarea unei unităţi turistice. 

În momentul în care se constată că nu există autorizaţia de securitate la incendiu, ministerul informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. 

În acest context, Radu Oprea a precizat că a discutat deja cu Raed Arafat pentru a găsi soluţii pentru simplificarea colaborării între instituţiile cu atribuţii din control în domeniul turismului.

„Pot să vă spun că am vorbit cu domnul Arafat pentru a ne aşeza împreună şi revedea toate procedurile legale, astfel încât lucrurile să funcţioneze mai uşor între instituţiile care au competenţe partajate. Dacă mergem într-un control mixt, lucrurile sunt simple, pentru că atunci se poate întocmi un proces-verbal rapid, pe loc, dacă nu, trebuie să ne informăm unul pe celălalt şi să găsim modalităţile, termenele de răspuns astfel încât ele să fie rapide, să fie imediate”, a adăugat Radu Oprea. 

Conform acestuia, în ceea ce priveşte unităţile turistice, „partea pe care o face Ministerul Turismului este cea de certificare a unui standard de calitate a ceea ce găsim într-o cameră de pensiune, hotel, bungalow etc”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇