O mașină de poliție a lovit un copil care traversa strada, în Bistrița Năsăud

O mașină de poliție a lovit un copil care traversa strada, în Bistrița Năsăud
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O autospecială de Poliţie a fost implicată, joi, într-un accident rutier produs pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce a lovit un copil de 12 ani care traversa strada.

„Astăzi, 21 decembrie, pe Drumul Naţional 17, în localitatea Şieu-Măgheruş a avut loc un accident rutier. Din primele date, o autospecială de poliţie din alt judeţ ar fi acroşat un minor, de 12 ani, din Şieu-Măgheruş care s-ar fi angajat în traversarea străzii. În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite Poliţia Bistriţa-Năsăud. 

ADVERTISING

Reprezentanţii instituţiei nu au precizat cărui Inspectorat de Poliţie aparţine autospeciala, dar şoferul aflat la volanul acesteia este din Dej, judeţul Cluj. 

Este vorba despre un tânăr de 22 de ani care „a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”. 

Surse locale au precizat pentru News.ro că în zona unde a avut loc accidentul se află o trecere pentru pietoni. 

„Poliţiştii Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, precizează IPJ Bistriţa-Năsăud.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇