Bulgaria cedează presiunii Ungariei de a elimina o taxă pe gazul rusesc, în speranța de a adera la Schengen

Bulgaria cedează presiunii Ungariei de a elimina o taxă pe gazul rusesc, în speranța de a adera la Schengen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bulgaria, care speră să fie în sfârşit admisă în spaţiul Schengen după ani de aşteptare, a fost de acord cu o cerere a Ungariei de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc transportat pe teritoriul său către Ungaria şi Serbia.

Parlamentul de la Sofia a votat luni eliminarea măsurii, care a intrat în vigoare la 13 octombrie. Taxa este de 20 de leva (10 euro) pe megawatt oră (MWh) de gaz transportat prin gazoductul TurkStream, relatează AFP.

Iniţial, măsura era destinată să "reducă profiturile Gazprom", dar s-a dovedit complicat de implementat, iar gigantul rus nu a plătit niciodată suma datorată.

ADVERTISING

Budapesta şi Belgradul, dependente de hidrocarburile ruseşti şi nerăbdătoare să menţină legături cu Kremlinul, au denunţat decizia, spunând că este o "măsură ostilă care pune în pericol aprovizionarea cu energie a ambelor ţări".

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a ameninţat chiar că va bloca intrarea Bulgariei în Schengen dacă taxa va fi menţinută.

"Dacă Ungaria îşi respectă promisiunea, vetoul trebuie ridicat imediat", a declarat premierul Nikolai Denkov într-un interviu televizat.

Aderarea la spaţiul de liberă circulaţie pare în sfârşit aproape pentru Bulgaria, care este membră a UE din 2007, comentează AFP.

ADVERTISING

Dintre cele două ţări refractare care s-au opus aderării sale anul trecut, Olanda a considerat săptămâna trecută că Sofia îndeplineşte condiţiile, în timp ce Austria şi-a relaxat poziţia.

Ea a lansat ideea a ceea ce a numit "Air Schengen", spunând că este pregătită să relaxeze regulile de trafic aerian pentru Bulgaria şi România dacă Bruxellesul consolidează frontierele externe ale UE.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇