CCR a respins sesizarea lui Iohannis şi a Guvernului: Parlamentul stabilește data alegerilor legislative

CCR a respins sesizarea lui Iohannis şi a Guvernului: Parlamentul stabilește data alegerilor legislative
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătorii Curții Constituționale au respins, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis și pe cea a Guvernului și au decis că Parlamentul este cel care stabilește data alegerilor legislative din acest an.

Pe 17 august, șeful statului a sesizat CCR în legătură cu legea care prevede că data alegerilor este stabilită de Parlament, nu de Guvern.

Simultan cu şeful statului, şi Guvernul a atacat legea la Curte, în condiţiile în care premierul Ludovic Orban afirma în 28 iulie, încă de la adoptarea legii, că parlamentarii se află în conflict de interese.

ADVERTISING

Potrivit lui Orban, prin această lege parlamentarii îşi pot prelungi cât mai mult posibil mandatul.

Iohannis spune că se încalcă norme constituționale

În obiecţia depusă la CCR, preşedintele Iohannis susţine că, ”prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale”.

Şeful statului mai susţine că „în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”.

ADVERTISING

Prin dispoziţia criticată se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competenţa stabilirii datei alegerilor, contrar normelor constituţionale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreţionar data alegerilor parlamentare, arată Klaus Iohannis.

Guvernul era cel care stabilea data alegerilor

Şeful statului mai argumentează că prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale.

ADVERTISING

Klaus Iohannis susţine că rezervându-şi competenţa de a stabili data alegerilor Parlamentul exclude prin norma criticată posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în această materie.

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului privind data alegerilor, mai spune şeful statului.

Pe 27 iulie, Senatul a adoptat ca prim for sesizat, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă, ca for decizional.

Alegerile generale vor avea loc în acest an pe 6 decembrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇