Tudor Chirilă și Oana Gheorghiu, la protest alături de jurnalista Emilia Șercan: Libertatea nu e un dat. Trebuie să luptăm pentru ea! (Galerie foto)

Tudor Chirilă și Oana Gheorghiu, la protest alături de jurnalista Emilia Șercan: Libertatea nu e un dat. Trebuie să luptăm pentru ea! (Galerie foto)

Zeci de persoane au protestat, luni, în fața Parchetului General, în semn de solidaritate cu jurnalista Emilia Șercan.

Printre cei prezenți s-au aflat Tudor Chirilă, dar şi una dintre fondatoarele Dăruieşte Viaţa, Oana Gheorghiu.

De altfel, actorul a făcut şi un live pe Facebook de la evenimentul de dimineaţă:

Publicată de Tudor Chirilă pe Luni, 18 decembrie 2023

"Sunt aici pentru a o sprijini pe Emilia Şercan, în încercarea de a redeschide ancheta care vizează kompromatul la care a fost supusă câteva luni, scurgerea fotografiilor intime în presă, ameninţările legate de încetarea anchetei cu privire la plagiatul lui Nicolae Ciucă pe care Emilia Şercan l-a demonstrat", a spus Tudor Chirilă.

ADVERTISING

"Sunt aici pentru că nu mi se pare normal ca într-o ţară liberă această anchetă să se oprească fără niciun fel de explicaţie", a adăugat artistul, care solicită redeschiderea respectivului dosar.

"Libertatea nu e un dat. Trebuie să luptăm pentru ea", a declarat şi Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţa, care a construit în Bucureşti un spital din donaţiile românilor.

Cazul Emilia Şercan

Amintim că jurnalista Emilia Şercan protestează de multe zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, după ce procurorii au închis ancheta declanşată ca urmare a plângerilor sale.

ADVERTISING

Infracţiunile împotriva lui Şercan au început imediat după ce ea a dezvăluit, pe 18 ianuarie 2022, că Nicolae Ciucă, pe atunci prim-ministru, şi-a plagiat teza de doctorat. Ziua următoare, Şercan a primit un mesaj care o ameninţa cu răzbunarea pentru aceste dezvăluiri, mesaj pe care l-a reclamat la Poliţie.

O lună mai târziu, Şercan a descoperit, într-un mesaj distribuit pe Facebook, că cinci fotografii private cu ea au fost publicate pe 31 de site-uri pentru adulţi. Ziua următoare, pe 17 februarie 2022, Şercan a depus o plângere pentru furt (de fotografii) şi violarea vieţii private (publicarea fotografiilor) şi a pus la dispoziţia Poliţiei Române, ca probă, o captură de ecran a mesajului de pe Facebook.

ADVERTISING

La 40 de minute după ce a părăsit secţia de poliţie, un site din Republica Moldova a publicat un articol defăimător la adresa ei, însoţit de cele cinci fotografii furate şi de captura de ecran a mesajului de pe Facebook furnizat Poliţiei.

Potrivit lui Şercan, doar Poliţia a primit captura de ecran şi, prin urmare, site-ul nu ar fi putut să o obţină decât prin intermediul unei scurgeri de informaţii din partea Poliţiei.

Articolul denigrator a fost postat, ulterior, pe alte 78 de site-uri româneşti. Cel puţin una dintre cele cinci imagini rămâne accesibilă şi în prezent prin intermediul a 68 de site-uri diferite.

”Am decis să protestez solitar, ţinând în mâini una dintre fotografiile mele personale, publicate în mod repetat printr-o acţiune organizată şi bazată pe informaţii scurse din poliţie, divulgare care ulterior a fost muşamalizată, cel mai probabil printr-o operaţiune de intelligence”, a explicat Emilia Şercan pe 10 decembrie.

Aceasta precizează că acţiunea ei este ”împotriva scandaloasei decizii de închidere a dosarului de kompromat”.

”Procurorul a constatat că 3 infracţiuni dintre cele reclamate de mine nu există, iar că alte 4 nu sunt prevăzute de legea penală. Protestul meu este faţă de impunitatea pe care instituţia parchetului o oferă tuturor celor implicaţi în acţiunea de compromitere a mea, orchestrată de oameni din poliţie, iar apoi muşamalizată de, cel mai probabil, oameni cu legături cu un serviciu de informaţii", a mai transmis jurnalista.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇