Încep înscrierile pentru Săptămâna europeană a energiei durabile (The European Sustainable Energy Week – EUSEW), cea mai mare reuniune anuală din Europa care se concentrează pe surse regenerabile și pe utilizarea eficientă a energiei. Evenimentul se va desfășura între 11 și 13 iunie 2024, sub titlul „Soluții de energie net-zero pentru o Europă competitivă”.
Cea de-a 18-a ediție a conferinței EUSEW se va desfășura în format hibrid, online și fizic, la Bruxelles, între 11 și 13 iunie 2024, și va include o conferință de politici la nivel înalt, prezentarea premiilor pentru energie durabilă, evenimentul Ziua europeană a energiei pentru tineret și un târg dedicat energiei.
Înaintea evenimentului, experții și inovatorii de top sunt așteptați să trimită propuneri de sesiuni de politici pentru conferință (termenul limită este 19 ianuarie 2024) și înscrierile pentru Premiile EUSEW, dedicate protagoniștilor energiei durabile (termen limită: 1 februarie 2024).
Potrivit organizatorilor, Conferința de politici EUSEW este mai mult decât o serie de sesiuni informative, evenimentul transformându-se de-a lungul anilor într-o "convergență a minților cu conștiința energiei, un spațiu pentru crearea de rețele și colaborare care se extinde dincolo de granițele geografice". Fie că vor fi prezenți la Bruxelles, fie online, participanții vor avea ocazia să intre în legătură cu persoane și organizații cu idei asemănătoare, promovând relații care conduc la progres în domeniul energiei durabile.
Sesiunile organizate de Comisia Europeană și de părțile interesate importante din domeniul energiei vor aprofunda noi dezvoltări de politici, bune practici și idei inovatoare în căutarea unui viitor energetic durabil, în vederea stabilirii unor obiective precum Planul REPowerEU, atingerea neutralității climatice până în 2050, ca parte a realizării Pactului ecologic european, având o strategie de creștere durabilă cu accent pe competitivitate.
EUSEW Awards va onora persoane și proiecte remarcabile pentru inovația și eforturile din domeniul eficienței energetice și al energiilor regenerabile. Înscrierile pentru Premiile EUSEW la categoriile Inovație, Acțiune energetică locală și Femeie în energie sunt deschise până la 1 februarie 2024.
Premiul pentru inovație recunoaște proiectele în derulare sau recent finalizate, finanțate de UE, care ilustrează efortul dedicat tranziției la energie curată, laolaltă cu rezultate tangibile obținute în practică. Acest premiu îi inspiră și pe alții să reproducă și să aplice soluții similare în întreaga Uniune Europeană, oferind beneficii sociale, economice și de mediu.
Premiul pentru Acțiune energetică locală întruchipează ideea "Gândește global – acționează local" pentru a declanșa schimbări durabile și eficiente în tranziția energetică. De la orașe inteligente care își decarbonizează sursele de energie până la proiecte finanțate de comunitate care acoperă energia regenerabilă, juriul analizează inițiative locale și regionale care să ajute tranziția către o energie durabilă în toată Europa.
Premiul Femeie în energie promovează atât egalitatea, cât și durabilitatea, evidențiind femeile care conduc proiecte și activități inovatoare, cu impact asupra domeniului energiei regenerabile și subliniind valoarea egalității de șanse și a echilibrului de gen în sectorul energetic.
Unul dintre cele mai importante momente ale conferinței este Ziua Europeană a Energiei pentru Tineret (European Youth Energy Day). Tinerii europeni cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani se vor reuni pentru a-și împărtăși viziunile pentru transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic, aducând idei, entuziasm și perspective noi pentru a inspira schimbarea și inovația.
Participanții la conferință vor avea, de asemenea, acces la evenimentele din cadrul Zilelor Energiei Durabile organizate în mod independent, care au loc în formate online și fizice în întreaga lume, din martie până în iunie 2024. Pentru actualizări privind agenda și locația evenimentelor, cei interesați sunt rugați să consulte pagina ec.europa.eu/eusew și tema #EUSEW2024 pe rețelele sociale.
Săptămâna Europeană a Energiei Durabile (EUSEW), cel mai mare eveniment dedicat surselor regenerabile și utilizării eficiente a energiei din Europa, este organizat de Direcția Generală Energie a Comisiei Europene și de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA).