Primele trei ținte importante pregătite de Rapid București pentru mercato-ul din iarnă

Primele trei ținte importante pregătite de Rapid București pentru mercato-ul din iarnă

Rapid București se află într-o mare criză, iar după rezultatul de sâmbătă seara, un nou eșec pentru giuleșteni, 1-2 cu FC Voluntari acasă, conducerea a decis să ia primele măsuri.

Astfel, patronul Dan Șucu s-a hotărât să facă investiții serioase în ce privește transferurile pe bani mulți, pentru a putea scoate Rapidul din criză. Giuleștenii vor să aducă 3 jucători de top, așa cum s-a decis de altfel și FCSB, iar primul pe listă este Juri Cisotti, de la Oțelul. Jucătorul italian lăudat și de Anghel Iordănescu, care l-a propus spre naturalizare, poate avea o relație excelentă cu italianul de pe banca Rapidului, Cristiano Bergodi, fiind unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Dorinel Munteanu.

ADVERTISING

De asemenea, o altă țintă ar fi Tudor Băluță, jucător de la Farul lui Gică Hagi, Rapid nefiind la prima încercare de transfer al acestuia. El a fost dorit împreună cu Borza și la startul sezonului, dar negocierile dintre cele două părți au eșuat, scrie cotidianul Fanatik.

Juri Cisotti are 17 apariții în acest sezon de Superliga și are și 4 goluri marcate, iar Băluță, la 24 de ani, este un produs al academiei condusă de Gică Hagi la Ovidiu. În altă ordine de idei, un al treilea jucător adus în iarnă va fi un atacant, având în vedere că absențele lui Petrila și Rrahmani se vor prelungi destul de mult.

ADVERTISING

5 noiembrie 2023 este data în care Rapid a câștigat ultimul ei meci, cu FCSB, scor 2-1.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!