Ciolacu l-ar rechema pe ambasadorul Muraru după contrele din SUA, dar decizia e la Iohannis

Ciolacu l-ar rechema pe ambasadorul Muraru după contrele din SUA, dar decizia e la Iohannis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu l-ar fi rechemat pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, după reacţia acestuia în timpul vizitei oficiale pe care premierul o efectuează în SUA.

Însă decizia de rechemare ţine de MAE şi de Cotroceni.

”Nu mai avut nicio discuţie cu domnul ambassador şi cred că o perioadă mai lungă de timp nu o să avem discuţii.

În primul loc, eu am venit aici însoţit de ministra de Externe, este reprezentanta de vârf a diplomaţiei române, nu apucasem să avem discuţiile aplicate cum vor fi reprezentările în ziua următoare, de aceea, am şi spus că (sic!) câteodată e bine să ai răbdare.

ADVERTISING

Totuşi, lipsa de anvergură a domnului ambasador şi o reacţie până la urmă cred că emoţională a domniei sale nu l-au calificat pentru a fi ambasador”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o intervenţie la Antena3. 

Întrebat dacă l-ar fi rechemat din postul de ambassador, dacă decizia ar fi fost în pixul său şi nu al preşedintelui, Ciolacu a spus: ”Categoric”.

”Presupun că doamna ministru va avea discuţiile cu preşedintele României”, a mai arătat şeful Executivului. 

Pe de altă parte, Ciolacu a declarat că nu a înţeles foarte bine ce a vrut ambasadorul şi că aşteaptă de la ministrul de Externe să lămurească lucrurile.

ADVERTISING

”Din punctul meu de vedere, nu a fost nicio tensiune, eu am venit însoţit de doamna ministru de Externe, şi dânsa a fost la toate întâlnirile cum este şi normal şi am avut alături de mine şi pe ceilalţi colegi miniştri din Guvernul României. Nu am înţeles foarte bine ce a vrut domnul ambasador”, a declarat premierul, într-un interviu la Prima News.

Întrebat dacă a avut o discuţie între patru ochi cu ambasadorul Muraru după acel moment, şeful Executivului a răspuns: ”Nu şi nici nu îmi doresc”.

”Sunt după o zi în care am avut foarte multe întâlniri foarte importante pentru noi toţi, românii, pe care o să le detaliem la momentul respectiv şi zilele următoare, nu am nicio aşteptare de la domnul ambasador, nu vreau să comentez într-un fel, repet, eu am venit însoţit de ministrul de Externe. Ministrul de Externe, alături de preşedinte, coordonează activitatea ambasadorilor. Nu e o problemă. Aştept pe doamna ministru să lămurească lucrurile cu domnul ambasador, e partea dânsei de treabă în Guvern”, a mai afirmat Ciolacu.

ADVERTISING

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirile politice pe care premierul le va avea în Statele Unite ale Americii şi a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat.

“Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Ambasada României de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile.  Însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile.

Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu-mi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes, dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dvs aici în America înseamnă succesul României. Şi, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii, întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇