Scăpăm de injecții! Vaccinurile se vor face cu ajutorul ultrasunetelor, fără nicio durere

Scăpăm de injecții! Vaccinurile se vor face cu ajutorul ultrasunetelor, fără nicio durere

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a prezentat o alternativă la vaccinurile clasice, injectabile. Este vorba despre vaccinul cu ultrasunete, care l-ar putea înlocui curând pe cel clasic.

Inovația în domeniul medical a fost prezentată chiar luni, 4 decembrie, în cadrul unei conferințe pe teme medicale organizată la Sydney, scrie New Scientist.

Potrivit specialiștilor, vaccinul se aplică pe epidermă, apoi acesta poate fi introdus în stratul superior al pielii prin intermediul ultrasunetelor.

ADVERTISING

În testele realizate pe șoareci de laborator, vaccinul lichid a fost aplicat pe pielea cobaiului, apoi s-a folosit un dispozitiv cu ultrasunete pentru a putea fi introdus.

Procedura a durat circa un minut și jumătate, iar în prima ei etapă, lichidul a fost introdus în stratul superior al pielii sub forma unor bule. Tot sub efectul ultrasunetelor, bulele s-au spart, iar lichidul a fost absorbit de organism.

Diferența dintre vaccinul clasic și cel cu ultrasunete este că primul este introdus în țesutul muscular de sub piele, sub forma unei injecții. Chiar dacă tehnologia de față presupune introducerea vaccinului în stratul superior al pielii, procesul este suficient pentru a oferi imunitate pacientului, spun creatorii vaccinului.

ADVERTISING

În testele pe cobai, specialiștii au observat că, deși în piele ajung mai puține molecule de vaccin decât în cazul celor injectabile, șoarecii de laborator au produs mai mulți anticorpi decât în mod normal.

Pe lângă asta, nu au prezentat niciun semn de durere, iar procedura nu a lăsat urme vizibile pe piele.

Autorii studiului nu pot spune cu exactitate de ce numărul de anticorpi produși în urma vaccinului a fost mai mare. O posibilitate ar fi aceea că în piele există mai multe celule imune decât în mușchi, însă această ipoteză urmează a fi studiată în detaliu în cadrul unor cercetări ulterioare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇