SANITAS dă Guvernul în judecată. Peste 75.000 de angajați din sistem s-au alăturat demersului

SANITAS dă Guvernul în judecată. Peste 75.000 de angajați din sistem s-au alăturat demersului

Sindicaliştii SANITAS au declanşat procesul împotriva Guvernului României şi spun că mai mult de 75.000 de persoane s-au alăturat demersului.

”Am declanşat procesul împotriva Guvernului României. Aproape 75.000 de membri SANITAS s-au alăturat iniţiativei şi au venit lângă noi pentru a da Guvernul în judecată”, au anunţat sindicaliştii SANITAS.

Aceştia cer aplicarea integrală a Legii salarizării bugetarilor (Legea 153/2017) pentru toţi membrii SANITAS care fac parte din toate categoriile de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă Socială.

ADVERTISING

”Am demarat procedurile de mai bine de două luni, liderii SANITAS locali şi judeţeni au strâns semnăturile, am vorbit cu societatea de avocatură şi procesul a început (...) Dorim să recuperăm toate veniturile salariale pe care Guvernul le datorează membrilor noştri pentru ultimii trei ani”, explică sindicaliştii.

Aceştia precizează că sunt afectate de neaplicarea legii toate categoriile de personal din sistem - personal medical, personal nemedical (TESA), infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, personal contractual sau funcţionari publici din DSP, salariaţi de toate specialităţile din Asistenţă Socială.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇