Soldaţii Israelului au luat cu asalt cel mai mare complex spitalicesc din Gaza, iar tancurile au pătruns în incintă.
Armata israeliană (IDF) a susţinut că desfăşoară o operaţiune „precisă şi ţintită împotriva Hamas într-o zonă specifică din spitalul Al-Shifa” şi i-a îndemnat pe toţi membrii grupării să se predea, în timp ce soldații au luat saloanele la rând și au căutat și în subsol potențiale ascunzători ale luptătorilor.
Israelul susţine că Hamas are un centru de comandă sub spital şi că îl foloseşte ca să-şi ascundă operaţiunile militare şi pentru a ţine ostatici. Hamas neagă acest lucru, dar Casa Albă a declarat marţi că are informaţii care susţin varianta Israelului, deşi SUA nu sprijină atacurile împotriva spitalelor.
Sute de angajaţi şi pacienţi se află încă la Al-Shifa, alături de mii de persoane care au căutat adăpost de atacurile Israelului. IDF susţine că soldaţii au adus provizii medicale pentru pacienții și medicii prinși în mijlocul luptelor.
Spre seară soldații s-au retras, după ce au făcut mai multe arestări și au amplasat camere de recunoaştere facială în curtea spitalului.
Pe de altă parte, în premieră, oficialii israelieni au permis să intre transporturi de combustibil în Fâșia Gaza, destinate spitalelor, care funcționează cu generatoare.
Situația a atras și criticile premierului Canadian, Justin Trudeau, care a cerut Israelului să înceteze „uciderea femeilor, a copiilor și a bebeluşilor". Benjamin Netanyahu i-a răspuns cu deja cunoscutul mesaj că de fapt teroriștii Hamas sunt cei care fac astfel de lucruri și că „forţele civilizaţiei trebuie să sprijine Israelul în înfrângerea barbariei“.
Însă nivelul cel mai dur în mesaj a fost atins de președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Acesta a acuzat că Israelul este un „stat terorist" care comite crime de război, i-a cerut lui Netanyahu să spună dacă deține arme nucleare și i-a transmis că trebuie să plece cât mai repede din funcție. Israelul i-a răspuns pe același ton, respingând „lecţii de moralitate de la preşedintele Erdogan, un om cu un bilanţ îngrozitor în ceea ce priveşte drepturile omului”.
În tot acest timp continuă și negocierile. Dacă marți se vorbea de eliberarea a 70 de ostatici pentru un armistițiu de 5 zile, astăzi s-a ajuns la 50 de ostatici pentru trei zile de încetare a focului.
Iată cele mai importante evenimente de miercuri, 15 noiembrie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a ajuns în ziua 40:
- Ostatici vs pauză - Mediatorii din Qatar căutau miercuri să negocieze un acord între Hamas și Israel care să includă eliberarea a aproximativ 50 de ostatici civili din Gaza în schimbul unei încetări a focului timp de trei zile, a declarat pentru Reuters un oficial informat despre negocieri. Acordul ar prevedea, de asemenea, ca Israelul să elibereze unele femei și copii palestinieni din închisorile sale și să crească ajutorul umanitar permis în Gaza. Până în prezent, Hamas a eliberat patru dintre cei aproximativ 240 de ostatici capturați în timpul atacului din 7 octombrie.
- Șefa UNICEF, rănită -Directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, a fost rănită într-un accident de maşină în Egipt, în timp ce se deplasa spre Rafah, punctul de frontieră din Fâşia Gaza. Russell „a suferit contuzii semnificative şi are un disconfort destul de mare, dar rănile sale nu sunt considerate grave. Ea şi-a continuat vizita în Gaza, însp apoi medicii au stabilit că are nevoie de îngrijiri suplimentare, aşa că şi-a amânat restul vizitei sale în regiune, care includea şi Israelul.
- Armata s-a retras din spital după arestări - Corespondenţi ai Agenţiei France-Presse (AFP) şi ai agenţiei palestiniene de ştiri WAFA au afirmat miercuri seara că soldaţii şi tancurile israeliene s-au retras din spitalul Al-Shifa din Gaza. Soldații au arestat mai multe persoane care se refugiau acolo, au montat camere de recunoaştere facială în curtea spitalului și s-au repoziţionat în jurul imensului complex spitalicesc.
- Percheziții în camerele și în subsolul spitalului - Trupele israeliene îi caută prin camere și prin subsolul spitalului Al Shifa pe luptătorii Hamas. Israelienii au anunțat că în timpul luptelor de lângă spital mai mulți luptători Hamas au murit. De asemenea, ei spun că au adus provizii medicale pentru pacienții și medicii prinși în mijlocul luptelor. „Înainte de a intra în spital, forțele noastre s-au confruntat cu dispozitive explozive și escadroane de teroriști, au urmat lupte în care teroriștii au fost uciși. Putem confirma că incubatoarele, alimentele pentru copii și proviziile medicale aduse de tancurile IDF din Israel au ajuns cu succes la spitalul Shifa. Echipele noastre medicale și soldații vorbitori de limbă arabă se află pe teren pentru a se asigura că aceste provizii ajung la cei care au nevoie", susţine IDF.
- Un singur spital funcţional - În partea de nord a Fâşiei Gaza un singur spital mai acceptă pacienţi, date fiind luptele dintre armata israeliană şi Hamas, precum şi lipsa combustibilului şi a altor utilităţi, a indicat Biroul ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare. Spitalul Al-Ahli din oraşul Gaza este încă funcţional, dar la capacitate minimă.
- Trupele israeliene au preluat controlul asupra unei tabere de refugiați din apropierea orașului Gaza, a declarat un purtător de cuvânt al armatei. IDF a difuzat imagini de la fața locului.
- Erdogan acuză Israelul că e „stat terorist” - Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Israelul este un „stat terorist" care comite crime de război şi încalcă dreptul internaţional în Gaza, iar campania militară împotriva Hamas a inclus „cele mai perfide atacuri din istoria omenirii", cu sprijin „nelimitat" din partea Occidentului. El a cerut ca liderii israelieni să fie judecaţi pentru crime de război la Haga, i-a cerut lui Netanyahu să spună dacă deține arme nucleare și i-a transmis că trebuie să plece cât mai repede din funcție: „Prin sălbăticia cu care bombardează civilii - pe care i-a forţat să îşi părăsească locuinţele - în timp ce aceştia se mută, se foloseşte literalmente terorismul de stat. Spun acum, cu inima împăcată, că Israelul este un stat terorist. Nu ne vom sfii niciodată să exprimăm adevărul - că membrii Hamas care îşi protejează pământurile, onoarea şi vieţile în faţa politicilor de ocupaţie sunt luptători ai rezistenţei - doar pentru că unii oameni se simt inconfortabil cu acest lucru".
- Erdogan a comparat conflictul dintre Israel şi palestinieni cu un război între lumea creştină şi cea musulmană, spunând că lupta „este o chestiune de cruce şi semilună", deşi Israelul are o populaţie preponderent evreiască. În final, a promis că se va asigura „că acei colonişti israelieni din teritoriile palestiniene ocupate sunt recunoscuţi ca terorişti".
- Replica Israelului pentru Erdogan - Replica pentru președintele turc a venit de la Ierusalim, din partea liderului opoziţiei israeliene, Yair Lapid: „Nu vom primi lecţii de moralitate de la preşedintele Erdogan, un om cu un bilanţ îngrozitor în ceea ce priveşte drepturile omului. Israelul se apără împotriva teroriştilor brutali din Hamas-ISIS, unora dintre ei fiindu-le permis să opereze sub acoperişul lui Erdogan".
- Rezoluție la ONU pentru pauză în Gaza - Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat miercuri un proiect de rezoluţie propus de Malta care solicită pauze umanitare în luptele din Gaza şi eforturi mai mari pentru a permite accesul ajutorului umanitar în teritoriul devastat de război, aceasta fiind a cincea încercare de a adopta o rezoluţie. Douăsprezece state au votat în favoarea rezoluţiei şi au fost trei abţineri - SUA, Rusia și Marea Britanie -, dar niciun vot împotrivă.
- IDF a demolat parlamentul Hamas - După ce, în urmă cu câteva zile, trupele israeliene s-au fotografiat în interiorul clădirii în care funcţiona parlamentul Hamas din oraşul Gaza, armata a demolat cu totul locul respectiv. Un videoclip care circulă pe reţelele sociale pare să arate momentul exploziei care a pus clădirea la pământ.
- Palestinieni ucişi în Cisiordania - 182 de palestinieni au fost uciși în Cisiordania începând cu 7 octombrie, potrivit ONU, dintre care 46 erau copii. Opt oameni au fost uciși doar în ultimele 24 de ore.
- Israelul permite combustibil în Gaza - În premieră, oficialii israelieni sunt de acord să intre transporturile de combustibil în Fâșia Gaza pentru operațiuni umanitare. Până acum, Israelul a interzis transporturile de combustibil, spunând că Hamas va fura proviziile pentru uz militar. Dar combustibilul este esenţial spitalelor din Gaza, care funcționează cu generatoare, iar penuria a împiedicat ONU să livreze ajutor umanitar. Israelienii vor permite intrarea a 24.000 de litri de combustibil. Camioanele ONU vor avea acces să se reîncarce la punctul de trecere Rafah de la granița cu Egiptul. Decizia a fost luată ca răspuns la o solicitare din partea SUA.
- Trudeau critică Israelul - Premierul canadian Justin Trudeau a fost criticat de Israel după ce a cerut ca „uciderea femeilor, a copiilor, a bebeluşilor în Fâşia Gaza să înceteze”. Liderii de la Tel Aviv s-au arătat deranjați, Netanyahu răspunzând pe X că Hamas e cel care comite asemenea crime și că „forţele civilizaţiei trebuie să sprijine Israelul în înfrângerea barbariei“ Hamas”.
- Hamas: Biden e de vină - Hamas l-a acuzat pe preşedintele american Joe Biden că este "în întregime responsabil" pentru operaţiunea israeliană în desfăşurare la spitalul Al-Shifa. "Considerăm ocupaţia (israeliană) şi pe preşedintele Biden pe deplin responsabili pentru atacul asupra complexului medical Al-Shifa" de către armata israeliană, a declarat Hamas într-un comunicat.
- Medic: Auzim explozii peste tot - Ahmed Mokhallalati, chirurg la al-Shifa, a declarat pentru Al Jazeera că tancuri și buldozere israeliene au intrat în complex: „Tirurile sunt încă puternice și auzim explozii peste tot”.
- Spital luat cu asalt - "Îi putem vedea cum îndreaptă tunurile tancurilor spre spital. Nu ştim sigur dacă soldaţii se află în interiorul (clădirilor) spitalului, dar sunt în interiorul complexului cu tancurile (...) Au avut loc schimburi de focuri de armă în curte", a declarat pentru CNN Khader Al Zaanoun, reporter al agenţiei palestiniene de ştiri Wafa. Apoi, acelaşi martor a declarat la BBC că soldaţii "au tras o bombă fumigenă care a provocat sufocarea oamenilor. I-am văzut pe soldaţi intrând în departamentul de chirurgie specializată".
- Varianta oficială a armatei - "Pe baza informaţiilor de la servicii şi a unei necesităţi operaţionale, forţele IDF desfăşoară o operaţiune precisă şi ţintită împotriva Hamas într-o zonă specifică din spitalul Shifa. Forţele IDF includ echipe medicale şi vorbitori de limbă arabă, care au urmat un antrenament specific pentru a se pregăti pentru acest mediu complex şi sensibil, cu intenţia de a nu face rău civililor". Odată intrată în spital, armata nu are de gând să plece: "În continuarea operaţiunii, se aşteaptă ca incubatoarele, echipamentele medicale şi alimentele pentru copii să fie transferate".
- Casa Albă nu vrea spitale bombardate - Casa Albă susţine că are informații conform cărora Hamas și Jihadul Islamic Palestinian folosesc unele spitale din Fâșia Gaza – inclusiv spitalul al-Shifa – pentru a-și ascunde sau susține operațiunile militare și pentru a ține ostatici. Totuşi, Statele Unite nu sprijină atacurile împotriva spitalelor. Detalii AICI