Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare va crește odată cu speranța de viață. Pe noua lege, minerii ies mai târziu la pensie

Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare va crește odată cu speranța de viață. Pe noua lege, minerii ies mai târziu la pensie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că vârsta de pensionare la 65 de ani, prevăzută în mod egal pentru femei şi bărbaţi în noua lege a pensiilor, este garantată atât timp cât nu creşte speranţa de viaţă în România.

Dacă acest parametru se duce în sus, ca în alte state europene, atunci şi vârsta de pensionare va creşte.

Iată care sunt ţările din Europa în care oamenii trăiesc cel mai mult şi care este speranța de viață în România

"Garanția noastră pentru români este că am venit cu un parametru, un element de referință care să le protejeze interesul, adică vârsta de pensionare nu crește decât dacă crește și speranța de viață.

ADVERTISING

Deci, doar în cazul în care crește speranța de viață, va crește și vârsta de pensionare. Ceea ce este o garanție a noastră.

Românii au totuși această garanție, că nu va crește vârsta de pensionare arbitrar, așa cum s-a dorit inițial. Cel puțin, în ceea ce ne privește, am făcut tot ceea ce ține de noi, de așa manieră încât să vedem specificul României. Și exact asta le-am explicat celor de la Comisia Europeană.

(...) Ei bine, în România, ne dorim să nu avem creșteri ad-hoc ale vârstei de pensionare, sau să venim noi arbitrar cu asta. Motiv pentru care am considerat că protejăm interesele românilor, nevenind cu o creştere a vârstei de pensionare până la 70 de ani.

ADVERTISING

Fiecare dintre noi constatăm care este speranţa de viaţă astăzi. Ceea ce este important să facem este să contribuim de aşa manieră încât speranţa de viaţă să fie mai mare şi să ştiţi că asta vedem inclusiv din pensii, din păcate. Pot să le spun românilor că, în acest moment, vor ieşi la pensie la 65 de ani", a spus ministrul, vineri seara, la Digi24.

Minerii se vor putea pensiona mai târziu cu 2 ani

Pe de altă parte, ministrul Muncii a vorbit despre o categorie specială: minerii.

În legea nouă, aceştia se vor putea pensiona mai târziu cu 2 ani decât până acum.

ADVERTISING

"Până acum scăderea vârstei de pensionare pentru condiții speciale era cu 13 ani. În noul proiect de lege este până la 10 ani, iar în cazul minerilor până la 11 ani", a explicat Simona Bucura-Oprescu, tot la Digi24.

"Datorită condițiile speciale de muncă, la reducerea vârstei de pensionare, fiindcă aveau 3 avantaje, dintre care unul este reducerea vârstei de pensionare, oricine era în condiții speciale de muncă primea o reducere a vârstei de pensionare de până la 13 ani, obținea 6 luni pe an. Adică dacă dvs ați lucrat un an în condiții speciale de muncă, puteați să ieșiți mai repede la pensie cu jumătate de an. Dacă ați lucrat 2 ani, puteați să ieșiți mai repede cu un an și așa mai departe.

Acum vei putea să beneficiezi de o reducere a vârstei de pensionare de maxim 10 ani. Minerii se pot pensiona cu 2 ani mai greu".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇