Blinken, de la Tel Aviv: Israelul are dreptul de a se apăra, dar contează cum o face (Video)

Blinken, de la Tel Aviv: Israelul are dreptul de a se apăra, dar contează cum o face (Video)

Secretarul de stat american Antony Blinken a recunoscut dreptul Israelului de a se apăra, după atacul Hamas din 7 octombrie, dar a cerut, vineri, autorităţilor să ia măsuri pentru a proteja civilii din Gaza, în condiţiile în care forţele israeliene au continuat să bombardeze enclava palestiniană, iar bilanţul morţilor în rândul locuitorilor a crescut vertiginos, relatează CNN.

Antony Blinken, aflat vineri la Tel Aviv, alături de preşedintele israelian Isaac Herzog, a declarat că ţara sa este alături de Israel, dar că civilii din Gaza trebuie să fie protejaţi.

"Susţinem cu tărie ideea că Israelul are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a se apăra şi de a face tot posibilul pentru a se asigura că acest lucru, 7 octombrie, nu se va mai putea întâmpla niciodată", a declarat secretarul de stat american.

"Modul în care Israelul face acest lucru contează”, a adăugat el. "Şi este foarte important ca, atunci când vine vorba de protecţia civililor care sunt prinşi în focul încrucişat al acţiunilor Hamas, să se facă tot ce este posibil pentru a-i proteja şi pentru a aduce asistenţă celor care au nevoie disperată de ea şi care nu au fost în niciun fel responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie. Aşadar, lucrăm împreună la toate acestea", a punctat şeful diplomaţiei americane.

O sursă diplomatică familiarizată cu negocierile a declarat vineri pentru CNN că Blinken va face presiuni asupra Israelului pentru o "pauză" în atacurile aeriene asupra Gaza pentru "a permite medierea".

ADVERTISING

La rândul său, preşedintele Herzog i-a mulţumit lui Blinken pentru "claritatea sa morală".

În timp ce vorbea, puteau fi auziţi slab pe fundal protestatari care cereau guvernului acţiuni pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas. Preşedintele israelian a reacţionat şi a spus: "Inima noastră este alături de ei. Noi îi înţelegem. Vrem eliberarea lor imediată".

"Suntem hotărâţi să facem tot ce putem pentru a-i aduce înapoi în siguranţă, pentru a-i aduce înapoi pentru a fi alături de familiile lor şi de cei dragi", a confirmat Blinken.

Pe de altă parte, preşedintele Herzog a încercat să sublinieze că Israelul respectă dreptul umanitar internaţional, arătându-i lui Blinken o broşură - despre care a spus că a fost trimisă în Gaza în 1,2 milioane de exemplare.

ADVERTISING

"Am efectuat şase milioane de mesaje text şi patru milioane de apeluri telefonice către cetăţenii din Gaza, în conformitate cu normele dreptului internaţional, am alertat cetăţenii în avans, inclusiv înainte de atacul din Jabalia", a spus preşedintele israelian.

Armata israeliană a declarat joi că trupele sale se luptă corp la corp cu militanţii Hamas pe străzile distruse, după ce au încercuit oraşul Gaza, în încercarea de a elimina grupul islamist care controlează acest teritoriu mic şi dens populat. De asemenea, forţele israeliene au bombardat Gaza de la sol, de pe mare şi din aer pe tot parcursul nopţii, pe fondul creşterii alarmei globale privind penuria de alimente, colapsul serviciilor medicale şi un bilanţ al morţilor civili care a depăşit acum 9.000 de persoane, potrivit autorităţilor controlate de Hamas.

ADVERTISING

Blinken a vizitat regiunea pentru a doua oară în mai puţin de o lună pentru a-şi arăta sprijinul pentru Israel în răspunsul său la atacul militanţilor Hamas din 7 octombrie asupra comunităţilor din sudul Israelului. Secretarul de stat american a reiterat că Israelul are dreptul de a "face tot ce este posibil" pentru a se asigura că un astfel de atac nu se va mai repeta niciodată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇