Cât trebuie să mergi pe jos pentru a combate efectele statului toată ziua pe scaun

Cât trebuie să mergi pe jos pentru a combate efectele statului toată ziua pe scaun

Pentru a combate riscurile pentru sănătate ale statului pe scaun toată ziua, la birou, sau acasă, pe canapea în faţa televizorului, specialiştii ne îndeamnă să ieşim la o plimbare rapidă în fiecare zi. Și nici măcar nu e nevoie de mers pe jos zeci de kilometri.

Noile cercetări arată că persoanele care fac cel puţin 22 de minute de activitate fizică în fiecare zi îşi reduc riscul de deces prematur.

Constatările au fost publicate în British Journal of Sports Medicine.

Cei mai mulţi oameni din ţările occidentale petrec între 9 şi 10 ore pe zi fiind sedentari, în cele mai multe cazuri acestea fiind orele cât o persoană lucrează. Iar sedentarismul este legat de riscul de deces timpuriu.

ADVERTISING

Studiul de față a urmărit să determine care este perioada de sedentarism care declanșează riscul de deces prematur, dar și câtă activitate fizică este necesară pentru a reduce acest risc.

Pentru analiză, cercetătorii norvegieni au combinat datele din patru studii anterioare efectuate pe 12.000 de persoane cu vârsta de 50 de ani sau mai mult care au purtat aparate de urmărire montate pe şolduri pentru a măsura timpul activ şi sedentar.

Au fost excluse datele de la miezul nopţii până la ora 6 dimineaţa, când oamenii, de obicei, dorm.

ADVERTISING

Rezultatele studiului arată că:

  • mai mult de 12 ore de sedentarism zilnic generează un risc de deces prematur cu 38% mai mare doar în cazul persoanelor care făceau mai puţin de 22 de minute pe zi de activitate fizică moderată sau viguroasă.
  • nu a existat o limită pentru cantitatea de timp petrecut sedentar care să declanşeze riscuri pentru sănătate, dar orice creştere a activităţii fizice moderate s-a tradus printr-o reducere a riscului de deces prematur.
  • sporirea activităţii fizice a avut impact mai mare decât reducerea timpului de sedentarism.
ADVERTISING

Rezultatele sunt similare cu recomandarea Centrelor americane pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) privind activitatea fizică pentru adulţi, care indică 150 de minute pe săptămână de activitate aerobică moderată, cum ar fi mersul pe jos.

Împărţite în 7 zile, 150 de minute într-o săptămână echivalează cu puţin peste 21 de minute zilnic.

CDC mai recomandă adulţilor să facă activităţi de întărire a muşchilor de cel puţin două ori pe săptămână pentru principalele grupe musculare, care sunt picioarele, şoldurile, spatele, burta, pieptul, umerii şi braţele.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇