Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat compania Enel Energie SA cu peste 52 de milioane de lei pentru că nu a facturat consumul lunar de energie electrică la tarifele prevăzute în legislaţie. ANPC a transmis că cei afectaţi de calculul defectuos al facturilor trebuie să se adreseze Enel Energie SA pentru restituirea diferenţelor.
În urma acţiunii de control desfăşurate la jumătatea lunii septembrie, de comisarii ANPC, au fost constatate mai multe aspecte.
Astfel, facturarea consumului lunar al energiei electrice din luna februarie 2023 nu se realizează conform legislaţiei în vigoare, la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar este cuprins între 93 kWh - 100 kWh, ci la un preţ final al energiei electrice mai mare de 0,80 lei/kWh.
De asemenea, facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislaţiei în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 255,01 kWh şi 300 kWh, pentru care primii 255 kWh trebuie facturaţi la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh, TVA inclus, iar consumul care depăşeşte 255 kWh trebuie facturat la preţul de 1,30 lei/kWh, TVA inclus.
Totodată, facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislaţiei în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 100,01 kWh şi 255 kWh, care trebuie facturaţi in integralitate la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh.
ANPC a menţionat că modalitatea de facturare a fost folosită în cadrul facturilor emise aferente consumului de energie electrică, începând cu data de 1 ianuarie 2023 şi este în vigoare şi în prezent.
„Aceasta afectează, conform punctului de vedere oficial al Enel Energie SA, 303.196 locuri de consum, pentru lunile ianuarie-august 2023, la o categorie între 19.000 şi 44.000 locuri de consum/lună, ceea ce a generat un prejudiciu asumat oficial de operatorul economic, în valoare de aproximativ 3.536.929 lei/lună pentru perioada menţionată. Acest fapt demonstrează că un număr de până la 44.000 de consumatori casnici români sunt afectaţi direct de calculul defectuos al facturilor, realizat de operatorul economic de la începutul anului până în prezent”, a precizat sursa citată.
Enel Energie SA a fost amendată cu o sancţiune reprezentând 1% din cifra de afaceri pentru că nu a făcut niciun demers în favoarea consumatorilor.
„Având în vedere circumstanţele agravante regăsite în timpul acţiunii de control şi faptul că operatorul economic nu a efectuat niciun demers în favoarea consumatorilor, se impune sancţionarea companiei Enel Energie SA, conform prevederilor art. 16, alin (1) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în parioada 1.04.2022-31.03.2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, amendă contravenţională de 1% din cifra de afaceri anuală a operatorului economic, din anul financiar anterior sancţionării, respectiv 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro)”, au explicat comisarii ANPC.
Cum se recuperează banii
Sursa citată menţionează că pentru recuperarea sumelor consumatorii trebuie să se adreseze direct operatorului economic.
„Precizăm totodată faptul că OUG nr.27/2022, nu prevede sancţiuni contravenţionale complementare, motiv pentru care odată cu amenda aplicată nu se poate dispune o măsură de restituire a sumelor încasate fără temei legal de către operatorul economic.
Toţi consumatorii cărora le-a fost majorat tariful trebuie să se adreseze direct operatorului economic pentru restituirea diferenţelor”, au mai transmis comisarii ANPC.
Reacția ENEL
Enel Energie nu a primit până în prezent decizia de sancţionare de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar după ce va intra în posesia acesteia va urma căile legale de contestare, afirmă reprezentanţii companiei într-o reacţie oficială referitoare la sancţiunea aplicată de comisarii ANPC.
"Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public privind o sancţiune aplicată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) societăţii de furnizare Enel Energie, facem următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:
Enel Energie a acordat o deosebită atenţie aplicării măsurilor legislative privind sprijinul clienţilor de energie, adoptate de către autorităţi în ultimii ani pe fondul creşterii preţurilor energiei la nivel european.
Astfel, echipele companiei au depus în ultimii circa doi ani eforturi semnificative şi susţinute pentru a implementa aproape 20 de schimbări ale sistemului de facturare a clienţilor, în vederea respectării repetatelor modificări de legislaţie primară şi secundară în domeniul energiei.
Întrucât legislaţia la care facem referire, astfel cum a fost ea adoptată, nu acoperă toate situaţiile apărute în activitatea de furnizare şi particularităţile de consum ale tuturor clienţilor, în repetate rânduri am solicitat clarificări şi am purtat discuţii cu autorităţile care coordonează şi reglementează domeniul nostru de activitate", se arată în informarea Enel Energie.
Potrivit sursei citate, toate aceste demersuri au avut ca scop clarificarea modalităţilor de aplicare a diverselor acte normative sau prevederi apărute, pentru a asigura un tratament corect şi echitabil al clienţilor.
"În urma acestor discuţii, au fost acceptate de reprezentanţii instituţiilor relevante pentru domeniul furnizării de energie electrică inclusiv modalităţile de aplicare a legislaţiei în anumite situaţii rare, neprevăzute expres de lege.
În ceea ce priveşte situaţia de faţă, reprezentanţii Enel Energie au fost informaţi de către ANPC asupra faptului că Autoritatea a primit un număr de patru sesizări. Astfel, pentru clienţii care au o citire sau autocitire a indexului în interiorul perioadei de facturare, pentru a determina consumul total se utilizează, conform prevederilor legale actuale, o medie zilnică de consum pentru perioada pentru care nu există citire.
În cazul lunii februarie, care are un număr redus de zile, această medie este mai mare decât în cazul celorlalte luni, astfel că, pentru un număr extrem de redus de clienţi, acest lucru a dus la trecerea în tranşa de consum următoare. În cazul multor sesizări în care existau dubii privind indexul, am stornat facturile şi am aplicat prevederile favorabile clienţilor", explică reprezentanţii Enel Energie.
Aceste situaţii, deşi cu frecvenţă deosebit de redusă, au apărut ca urmare a aplicării reglementărilor legale, iar instituţiile relevante din domeniul nostru de activitate nu au sesizat vreun aspect care să contravină acestora, susţin aceştia.
"Cu regret constatăm că diverse instituţii ale statului au interpretări diferite ale legislaţiei şi celorlalte prevederi aplicabile în domeniul energiei şi nu ajung să coreleze activităţile lor, pentru a oferi claritate atât clienţilor, cât şi companiilor din domeniu.
Menţionăm că Enel Energie nu a primit până în prezent decizia de sancţionare, urmând ca, după ce va intra în posesia acesteia, să urmeze căile legale de contestare. Ne menţinem angajamentul de a participa la toate consultările la care vom fi invitaţi, cu toate instituţiile relevante, pentru a obţine coerenţă în aplicarea prevederilor legislative în continuă schimbare, pentru a asigura o relaţie corectă şi transparentă cu clienţii noştri.
Contăm pe aceeaşi deschidere din partea partenerilor noştri instituţionali, despre care considerăm că au aceleaşi obiective în vederea protejării clienţilor şi ne rezervăm dreptul de a ne apăra, în sistemul juridic, de orice interpretare abuzivă a prevederilor legale", mai spune Enel Energie.