Un copil de 13 ani a murit într-un parc din București

Un copil de 13 ani a murit într-un parc din București

Un copil de 13 ani a fost găsit într-un parc, luni seara, în stare de inconştienţă, iar după manevrele de resuscitare a fost declarat decesul acestuia.

Potrivit unor surse judiciare, minorul se afla în Parcul Cosmos împreună cu alţi copii, iar după ce a alergat s-a aşezat pe o bancă, a băut apă, după care a leşinat. În urma discuţiilor purtate cu părinţii minorului, aceştia au relatat faptul că suferea de sindromul QT LUNG (probleme cu ritmul cardiac).

„La data de 16 octombrie, poliţişti din cadrul DGPMB - Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, în jurul orei 20:30, cu privire la faptul că într-un parc din Sectorul 2 s-ar afla o persoană în stare de inconştientă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia", informează Biroul de presă al DGPMB.

ADVERTISING

Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei, și Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇