Târg de adopții de animale în acest weekend în București: Fii prietenul prietenilor tăi!

Târg de adopții de animale în acest weekend în București: Fii prietenul prietenilor tăi!

Un târg de adopții de animale este organizat în acest weekend, 14-15 octombrie, în București.

Evenimentul are loc în intervalul orar 10:00 – 18:00, pe esplanada ParkLake Shopping Center din Capitală.

Pe lângă posibilitatea adoptării unui animal de companie, vor avea loc și multe concursuri și tombole, potrivit unui comunicat remis spotmedia.ro.

Evenimentul este organizat de Asociația RAM: Respectă, Ajută, Muncește și se desfășoară sub sloganul „Fii prietenul prietenilor tăi!”

La târgul de adopții se va alătura și Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (A.S.P.A), dar
și 5 ONG-uri partenere: Adăpostul One Rescue, Asociația ANIMAL SOCIETY, Fundația Speranța,
Asociația Little Paws Squad and The Environment și Asociația TNR Capturare Sterilizare Eliberare.

ADVERTISING

De ce să adoptăm un animal?

„Adopția îți face bine – viața alături de orice animal de companie, adoptat sau nu, vine cu diverse
beneficii privind sănătatea ta psihică și fizică, dar faptul că salvezi un animal adoptându-l nu poate
decât să-ți facă bine, reprezentând un beneficiu în plus.

Suportul moral necondiționat, o imunitate mai bună și îndemnul la o viață activă, sunt doar câteva dintre beneficiile pe care un animal de companie le aduce în viața unei familii. Adopția unui animal de companie este o idee excelentă care aduce numeroase avantaje atât viitorului stăpân cât și comunității.

ADVERTISING

Dacă îți dorești un animăluț și ești dispus să îl ingrijești și să-i oferi cel puțin atâta dragoste câtă îți va
oferi și el, atunci, de ce să nu adopți unul? Sunt atâtea animăluțe care au nevoie de un cămin! Iar
numărul lor este în continuă creștere”, susțin organizatorii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇