Premieră europeană: O instanță din Arad a decis că animalul de companie este ființă vie, nu bun mobil

Premieră europeană: O instanță din Arad a decis că animalul de companie este ființă vie, nu bun mobil

Judecătoria Chişineu Criş, din județul Arad, a decis în premieră europeană că animalul de companie este ființă vie, nu bun mobil, și nu poate fi obiectul unui partaj într-un proces de divorţ.

Sentința a fost dată după ce doi doi avocați din Oradea, Cristian Rusu și Claudia Romocea, au reprezentat o femeie într-un dosar de divorț, proces în cadrul căruia aceasta a solicitat ca bichonul familiei să nu fie considerat un bun, ci ca o fiinţă, şi să-i fie încredinţat.

Astfel, cei doi au reușit să dovedească în instanță că animalul de companie este ființă vie, nu bun mobil.

ADVERTISING

Avocatul Cristian Rusu a declarat pentru Adevărul că hotărârea obţinută nu e doar o premieră naţională, ci şi europeană.

„Trebuia lămurit dacă animalul de companie reprezintă un obiect sau vorbim de o ființă a cărei încredințare și supraveghere trebuie stabilită în condiţii asemănătoare celor ale copiilor proveniți din căsătorie sau din adopție.

Am găsit câteva hotărâri izolate, din Franţa şi Spania. Alte Jurisdicţii europene nu recunosc animalului de companie un statut diferit de al oricărui alt bun mobil. De aceea, hotărârea obţinută nu e doar o premieră naţională, ci şi pentru jurisprudenţa europeană”, a explicat avocatul Cristian Rusu.

ADVERTISING

Judecătoria Chişineu Criş i-a dat dreptate orădencei, stabilind că animalele de companie nu pot fi asimilate noțiunii de bunuri, ci sunt ființe vii, care au dreptul să ajungă la persoane care le iubesc.

Hotărârea a rămas definitivă, pentru că soţul său nu a atacat-o.

„Sub aspect sentimental (…), cățelul (…) joacă un rol important în menținerea unui echilibru și a unui suport sentimental în ceea ce o privește pe reclamantă. Aceasta este persoana care se ocupă de îngrijirea acestuia, de hrana lui, de plimbările și de toată atenția cuvenită”, se arată în hotărârea instanței.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇