Maia Sandu: Prigojin a vrut să mă înlăture de la putere. Nu putem juca șah cu rușii când ei poartă mănuși de box

Maia Sandu: Prigojin a vrut să mă înlăture de la putere. Nu putem juca șah cu rușii când ei poartă mănuși de box
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că fostul şef al companiei ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit la sfârșitul lunii august, a plănuit o lovitură de stat împotriva sa la începutul acestui an, ca parte a unei strategii mai largi de destabilizare a ţării.

„Informaţiile pe care le avem sunt că a fost un plan pregătit de echipa lui (Prigojin)”, a declarat Maia Sandu precizând că grupurile Wagner urmăreau să declanşeze proteste antiguvernamentale „violente”.

Oficialii europeni şi americani au avertizat în februarie că Rusia plănuia să răstoarne guvernul pro-occidental al Maiei Sandu, iar Moldova a anunţat în martie că a arestat un membru Wagner şi l-a acuzat de instigare la tulburări. Prigojin a fost ucis într-un accident de avion în august, la două luni după ce a condus o revoltă eşuată în Rusia.

ADVERTISING

Putin nu renunță și încearcă să-i cumpere pe moldoveni

Pe de altă parte, odată cu apropierea alegerilor locale, Maia Sandu a avertizat că Moscova foloseşte diferite metode, inclusiv transferuri de bani lichizi şi carduri bancare emise în Dubai, pentru a introduce ilegal în Moldova bani pentru a mitui alegătorii.

„Rusia îşi va spori presiunea asupra Republicii Moldova. Au încercat cu energia şi au eşuat. Au încercat să răstoarne guvernul şi au eşuat. Iar acum încearcă să intervină masiv în alegerile noastre, folosind foarte mulţi bani", a arătat Maia Sandu.

Serviciile de informaţii din Republica Moldova au depistat cel puţin 20 de milioane de euro în fonduri ruseşti care au intrat în ţară în scopuri politice, iar cifra reală este probabil mai mare, a arătat Maia Sandu în interviul pentru FT.

ADVERTISING

„Instrumentele pe care le folosesc pentru a aduce banii în ţară sunt foarte diverse. Am văzut de ceva vreme că ei doar trimiteau moldoveni la Moscova cu avionul, prin Armenia. Iar aceşti oameni aduceau fiecare (înapoi) câte 10.000 de euro", a explicat ea. „Recent, am văzut că ei aduceau carduri, carduri bancare care erau emise în Dubai, pur şi simplu distribuiau mii de carduri, carduri bancare, persoanelor pe care voiau să le mituiască", a explicat preşedinta Sandu.

„Situaţia este cu adevărat dramatică şi trebuie să ne protejăm", a adăugat şefa statului moldovean.

„Nu putem juca şah cu ruşii când ei poartă mănuşi de box", a mai declarat Maia Sandu, justificând o serie de măsuri luate de Chişinău.

ADVERTISING

Avertismentul Maiei Sandu către liderii europeni

Rusia a încercat să exercite presiuni asupra Republicii Moldova încă de la începutul preşedinţiei Maiei Sandu, în 2020, Kremlinul fiind iritat de opiniile sale pro-occidentale puternice şi de dorinţa de a duce ţara către UE. Moldova a obţinut anul trecut statutul oficial de ţară candidată la UE, iar statele membre ale blocului urmează să decidă până la sfârşitul acestui an dacă vor începe negocierile de aderare cu Chişinăul.

Interferenţa Rusiei în Moldova a inclus utilizarea rolului său anterior de unic furnizor de gaze naturale al ţării ca pârghie politică, atacuri hibride, inclusiv utilizarea atacurilor cibernetice, precum şi ameninţări care implică regiunea separatistă pro-rusă Transnistria.

În luna mai, UE a impus sancţiuni oligarhului pro-rus Ilan Şor pentru „destabilizarea, subminarea şi ameninţarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova". O lună mai târziu, Moldova a interzis partidul său politic omonim. În această săptămână, Sandu a cerut UE să impună sancţiuni asupra companiilor legate de Şor, despre care guvernul afirmă că se foloseşte pentru a continua să direcţioneze bani în ţară.

Luna viitoare, în Moldova vor avea loc alegeri locale, partidul de guvernământ al lui Sandu fiind sub presiune în unele zone, inclusiv în capitala Chişinău. Sandu a declarat că are dovezi că Rusia vizează în mod special alegerile locale pentru a lua avânt politic înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor şi a scrutinului parlamentar din 2025, precizează Financial Times.

Maia Sandu a cerut, de asemenea, liderilor europeni cu care s-a întâlnit în oraşul spaniol Granada în această săptămână să îşi înăsprească vigilenţa cu privire la „finanţarea ilegală din Rusia", care era transferată prin jurisdicţiile lor în Moldova. „Nu este vorba doar de operaţiunea directă, care implică Rusia şi Moldova", a spus ea. „Uneori trece prin alte ţări (europene)", a avertizat Maia Sandu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇