Antrenorul Adrian Rădulescu a declarat pentru AGERPRES că înotătorul David Popovici, dublu campion european en titre la 100 şi 200 m liber, se află în plină pregătire pentru Campionatele Europene în bazin scurt de la Otopeni (5-10 decembrie), dar va lipsi de la Mondialele din 2024 de la Doha (2-18 februarie) pentru a se concentra pe Jocurile Olimpice de la Paris.
”Ne antrenăm în Bucureşti, atât la Dinamo, cât şi la ‘Lia Manoliu’. Încep cursurile la universitate şi e bine să fie prezent cât mai mult ca sa prindă ritmul vieţii studenţeşti. Vom participa în această săptămână la un concurs mic în Elveţia, unde vrem sa vedem nivelul tehnic actual. Apoi urmează Campionatele Naţionale în bazin scurt din 9-12 noiembrie şi Campionatele Europene în decembrie. Este posibil să mai mergem la o competiţie, dar n-am luat o decizie in acest sens”, a spus Adrian Rădulescu.
David Popovici, 19 ani, are în bazin scurt o medalie de argint (200 m liber) şi un loc patru (100 m liber) la Mondialele de la Melbourne (2022) şi un titlu european (200 m liber) la Kazan (2021).
Rădulescu a adăugat că David Popovici şi-a propus la Europenele în bazin scurt de la Otopeni ''un obiectiv simplu, cât mai repede şi cât mai sus (pe podium)''. Nu s-a luat încă o decizie în privinţa probelor în care va lua startul la Otopeni.
Despre eşecul la Mondialele de la Fukuoka, unde David Popovici nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale de la 100 şi 200 m liber, obţinând doar clasări pe locurile 6 respectiv 4, Adrian Rădulescu a spus că trebuie o pregătire şi mai bună: ''Concluzia este că trebuie sa ne pregătim mai bine. Sezonul trecut a fost mai scurt, au fost şi alte priorităţi de gestionat (meditaţii, bacalaureat)''.
World Aquatics a programat în premieră Campionatele Mondiale de nataţie într-un an olimpic, între 2 şi 18 februarie la Doha (Qatar), cu cinci luni înainte de Jocurile de la Paris.
David Popovici ar avea nici două luni la dispoziţie pentru a atinge un vârf de formă la aceste Mondiale şi Adrian Rădulescu a spus că sportivul său nu va merge în Qatar pentru a se axa pe JO 2024: ''Decizia este să nu meargă la Doha. În principiu este o decizie finală. Prioritizăm pregătirea''.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, David Popovici, la numai 16 ani, a ocupat locul patru la 200 m liber şi locul şapte la 100 m liber.