PIB-ul Germaniei va scădea cu 0,6% anul acesta

PIB-ul Germaniei va scădea cu 0,6% anul acesta

Economiștii prognozează că economia germană își va continua tendința de a se contracta până la sfârșitul acestui an, în principal din cauza unei redresări mai lente decât se anticipa a industriei și a consumului privat.

Cinci institute economice din Germania care realizează prognoze de două ori pe an se așteaptă ca PIB-ul țării să scadă cu 0,6% în 2023. De vină sunt creșterea ratelor dobânzilor și inflația ridicată care reduce consumul.

Ultima prognoză, făcută în primăvara acestui an, anticipa o stagnare, relatează Euronews.

ADVERTISING

"Cel mai important motiv al acestei revizuiri este că industria și consumul privat își revin mai greu decât se anticipa în primăvară", a spus Oliver Holtemöller, vicepreședintele și șeful Departamentului de Macroeconomie de la Institutul pentru Cercetare Economică din Halle.

Germania traversează o scădere economică de mai bine de un an, în principal din cauza creșterii puternice a prețurilor la energie în 2022. Pierderea unei surse de gaze naturale ieftine, precum Rusia, a pus industria din această țară, mare consumatoare de energie, într-o situație dificilă.

ADVERTISING

Inflația prețurilor de consum, care a depășit 8%, a înrăutățit lucrurile, ținând consumul intern la un nivel redus, în timp ce ratele mari ale dobânzilor au afectat puternic sectorul construcțiilor.

În plus, încrederea mediului de afaceri este scăzută, în parte din cauza incertitudinii politice ridicate.

În ansamblu, indicatorii arată că producția a scăzut din nou semnificativ în al treilea trimestru din 2023.

Germanii primesc, totuși, și câteva vești bune: salariile au urmat tendința ascendentă a prețurilor, iar tarifele la energie au scăzut, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare își revine, arată economiștii. Aceștia se așteaptă ca scăderea PIB-ului să se diminueze până la finele acestui an.

ADVERTISING

Institutele prognozează o creștere de 1,3% a PIB-ului pentru 2024, în scădere față de nivelul de 1,5% anticipat anterior, iar pentru 2025 se așteaptă la o creștere de 1,5%.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇