Bărbatul din Arad împușcat într-o parcare a murit. Familia i-a donat organele

Bărbatul din Arad împușcat într-o parcare a murit. Familia i-a donat organele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Familia bărbatului care, în urmă cu 4 zile, a fost împușcat și înjunghiat în parcarea unui supermarket din Arad a decis să îi doneze organele, după ce medicii n-au putut să-l salveze și a intrat în comă de gradul 4.

„După obţinerea diagnosticului de moarte cerebrală, a avut loc o discuţie cu familia, privind acordul donării de organe. În urma obţinerii acordului donării de organe, au fost prelevate rinichii şi ficatul, de către echipe specializate din centrele Bucureşti, Cluj, Arad şi Timişoara. Organele au plecat către centrele care fac transplant: centrul din Cluj, respectiv centrul din Bucureşti”, a declarat Maria Daniela Moţ, coordonator transplant la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, citată de aradon.ro.

ADVERTISING

Bărbatul de 55 de ani a fost împușcat în timp ce se afla în parcare cu o femeie. Cel care a comis fapta era concubinul femeii. După ce a apăsat trăgaciul, agresorul l-a și înjunghiat în gât cu o șurubelniță.

Și la Oradea a avut loc o operație de prelevare de organe, donatorul de 49 de ani fiind victima unui accident. Organele sale vor ajunge la 5 pacienți.

„La Oradea şi Arad, două familii îndurerate au găsit puterea de a oferi altor persoane bucuria vieţii. Două vieţi frânte pentru care medicii nu au mai putut face nimic au adus viaţă altor semeni aflaţi în suferinţă”,  a transmis, marţi, Agenţia Naţională de Transplant.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇