Reacția antrenorului naționalei României de rugby, după eșecul usturător de la debutul Campionatului Mondial

Reacția antrenorului naționalei României de rugby, după eșecul usturător de la debutul Campionatului Mondial

Antrenorul echipei României, Eugen Apjok, a declarat, sâmbătă, după debutul nefericit al ”stejarilor” la Cupa Mondială din Franţa, 8-82 cu Irlanda, că ”nu sunt posibile miracole”.

”Aceasta este realitatea, aceasta este diferenţa dintre noi şi ceilalţi. În câteva zile nu este posibil să facem miracole. Avem o echipă foarte tânără, iar cei 23 de jucători din lot (pentru acest meci, n. red.) au disputat primul lor meci la Cupa Mondială. Mulţi dintre ei nu au jucat niciodată în faţa atâtor spectatori, iar asta va ajuta pe viitor”, a declarat Apjok, într-o conferinţă de presă, citat de AFP.

ADVERTISING

''Ne vom concentra pe recuperare şi pe accidentări şi vom alinia cea mai bună echipă posibil contra Africii de Sud'', a subliniat antrenorul în perspectiva partidei cu campioana mondială en titre, din 17 septembrie, de la Bordeaux.

Căpitanul echipei României, Cristian Chirică, a comentat la rândul său meciul cu liderul mondial Irlanda: ''A fost dificil contra Irlandei, pentru că suntem o echipă mică. Va trebui să muncim mult la fiecare meci pentru a progresa şi pentru a încerca să facem meciuri bune şi să ne apropiem de nivelul Irlandei sau Africii de Sud. Vom munci şi în apărare în săptămâna care o avem până la meciul următor''.

Sexton sets RECORD on Ireland return | Ireland v Romania | Rugby World Cup 2023 Highlights

''A fost o demonstraţie, a fost un meci dificil. Sincer, am rezistat cât am putut de mult, am dat totul pe teren. Am început foarte bine, am marcat primul eseu, dar apoi s-a cunoscut diferenţa de nivel. După 20, 30 de minute am început să obosim, irlandezii au fost peste tot şi noi nu i-am mai putut urmări, a devenit complicat. E foarte greu de trăit ce s-a întâmplat, chiar dacă era previzibil. Trebuie să învăţăm din acest meci, să urmărim pe video. Trebuie să ridicăm nivelul, să fim mai serioşi în viaţa privată, în viaţa de jucători de rugby, mai ales jucătorii care evoluează în România, unde nivelul campionatului de slab. Ei trebuie să ridice nivelul. Am fost mulţumiţi de jocul la grămadă, dar când am început să obosim a devenit dificil'', a spus Adrian Moţoc.

ADVERTISING

Naţionala de rugby a României a fost învinsă cu un categoric 82-8 (33-8) de reprezentativa Irlandei, sâmbătă, în meciul său de debut de la Cupa Mondială din Franţa, în Grupa B, pe Stade de Bordeaux.

Următorul meci al ''stejarilor'' va fi pe 17 septembrie, tot la Bordeaux, contra campioanei mondiale en titre, Africa de Sud.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇