Rafila: Ministerul Sănătății nu a pierdut niciun ban, domnule magician! Spitalele regionale se fac până în 2027

Rafila: Ministerul Sănătății nu a pierdut niciun ban, domnule magician! Spitalele regionale se fac până în 2027

Ministerul Sănătății nu a pierdut niciun ban, spune ministrul Alexandru Rafila, care explică o diferență de finanțare de 700 de milioane de euro, bani pe care susţine că îi va obţine din alte surse pentru spitalele regionale.

Acestea se vor construi și în 2027 vor fi terminate, adaugă oficialul MS.

Ministrul Sănătății a explicat, sâmbătă, la școala de vară pentru rezidenți în medicina de familie, că, în momentul în care s-au alocat României sumele prin PNRR de către Comisia Europeană, PIB-ul estimat era diferit față de PIB-ul real.

ADVERTISING

Prin creșterea PIB, partea care revenea României din totalul sumelor a scăzut, iar Comisia Europeană a transmis că ţara noastră trebuie să reducă, din partea nerambursabilă, 2,1 miliarde de euro.

„Atunci, din cei 2,4 miliarde de euro cât au fost alocați Ministerului Sănătății, Comisia a spus nu vă mai dăm 2,4 miliarde de euro, ci vă dăm 1,7 miliarde de euro.

Această reducere de 700 de milioane de euro este rezultatul final, adică finanțatorul a refuzat să ne mai dea toți banii și atunci a trebuit să găsim o soluție.

ADVERTISING

Noi am o aprobat o listă de spitale printr-o hotărâre de guvern, pentru 27 de spitale, iar aceste lucruri trebuie să continue. (...) Avem banii din împrumutul de la Banca Europeană de Investiții. Aceste spitale vor continua să se facă, dar nu din banii PNRR, ci din banii de la Banca Europeană de Investiții.

Am văzut într-un mod demagogic, aș spune fără niciun fel de caracter, în spațiul public, diverse declarații ale unui fost ministru al Sănătății, care spune că ministerul a pierdut banii. Ministerul n-a pierdut niciun ban, domnule magician (cu referire la Vlad Voiculescu - n.red.). Ministerul Sănătății și-a făcut treaba, a pornit toate proiectele pe care dumneavoastră le-ați blocat”, a spus Rafila, citat de Mediafax.

ADVERTISING

Întrebat despre termenul de finalizare, Rafila a spus că „nu se schimbă foarte mult”: „o prelungire de un an nu o să însemne absolut nimic, mai ales că e vorba de proiecte mari”.

Întrebat, mai departe, dacă termenul rămâne 2027, ministrul Sănătății a răspuns pozitiv.

Guvernul a trimis la Bruxelles o cerere de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 

Din cauza reducerii de buget de 2,1 miliarde euro, printre tăieri se află şi 740 de milioane de euro pentru spitale.

În acest context, Vlad Voiculescu a scris ieri pe Facebook că "PNL și PSD taie granturi totale de 740 de milioane de euro pentru spitale existente şi noi, infrastructură prespitalicească, dotări pentru ATI nou-născuţi şi altele".

"Ce înseamnă 740 de milioane de euro?

Păi… vreo 14-15 spitale de copii precum cel construit de Asociația Dăruieşte Viata din banii a sute de mii de donatori și mii de companii.

Un an a întârziat PSD-PNL cu lista de spitale.

De doi ani nu reușește PSD-PNL să pună pe picioare Agenţia pentru Infrastructura în Sănătate pe care am inclus-o în PNRR.

Între timp, peste sistem s-a așternut letargia și băieții deștepți fac bani în continuare măsluind achiziții, furând din banii pacienților! Ați mai auzit să meargă Corpul de Control al ministrului Sănătății undeva? Vreo anchetă DNA care să fi pornit de la Ministerul Sănătății?

De doi ani nu fac decât să arunce banii pe consultanțe care nu duc nicăieri! Hârtii și blabla, furt, miștocăreli și dispreț", a adăugat fostul ministru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇