Zelenski: Războiul încetinește. Acesta este un adevăr, îl recunoaștem

Zelenski: Războiul încetinește. Acesta este un adevăr, îl recunoaștem
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia, cu ajutorul superiorităţii sale aeriene, este aproape de a opri contraofensiva ucraineană, asta și în condițiile în care atât ajutorul militar occidental pentru Ucraina, cât şi impunerea de noi sancțiuni Rusiei au încetinit.

Declarațiile îi aparțin președintelui Volodimir Zelenski, care a susținut vineri o conferință de presă la Kiev, relatează France Presse şi Reuters.

"Dacă noi nu suntem în cerul în care este Rusia, ea ne opreşte din cer. Ei ne opresc contraofensiva", a declarat Zelenski la conferința de presă.

ADVERTISING

"Războiul încetineşte. Acesta este un adevăr, îl recunoaştem. Toate procesele devin mai greoaie şi mai lente, de la sancţiunile (împotriva Rusiei) până la livrările de arme" către Ucraina, a remarcat preşedintele ucrainean.

El a susţinut din nou că dacă Occidentul ar oferi Ucrainei mai repede muniţii cu rază lungă de acţiune pentru ca armata ucraineană să poată lovi în adâncimea frontului liniile defensive ale armatei ruse şi logistica acesteia, atunci armata ucraineană ar putea avansa mai rapid.

"O armă specifică are un impact specific. Cu cât ea este mai puternică şi are o rază de acţiune mai mare, cu atât contraofensiva va merge mai repede", afirmă Zelenski.

ADVERTISING

Prin această contraofensivă lansată la începutul lunii iunie pe mai multe axe în provinciile Doneţk şi Zaporojie trupele ucrainene urmăresc străpungerea frontului şi atingerea Mării Azov pentru a separa trupele ruse şi a le tăia coridorul terestru spre Crimeea.

Armata ucraineană a recuperat o serie de sate şi ceva teritoriu în jurul oraşului în ruine Bahmut, cu preţul unor pierderi semnificative în efective şi echipamente, inclusiv tancuri şi blindate occidentale, dar câştigurile teritoriale sunt modeste.

ADVERTISING

Armata ucraineană se loveşte de superioritatea aeriană a celei ruse, dar şi de o reţea complexă de linii defensive ruseşti protejate de tranşee, câmpuri de mine şi capcane antitanc. Ucraina speră totuşi să străpungă o porţiune de front în provincia Zaporojie, în zona satului Robotîne pe care a reuşit să-l elibereze, un sat mic dar considerat ca având o importanţă strategică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇