Primarul din Crevedia, exclus din PSD, cel din Caracal, doar suspendat (Video)

Primarul din Crevedia, exclus din PSD, cel din Caracal, doar suspendat (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul oraşului Caracal, Ion Doldurea, al cărui fiu deţinea staţia GPL de la Crevedia unde a avut loc accidentul care s-a soldat cu moartea a trei persoane și rănirea a peste 50, a fost suspendat din PSD inclusiv ca urmare a unor declaraţii făcute pe subiect, iar cel din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din partid. Deciziile au fost validate sâmbătă de Consiliul Politic Naţional al PSD.

La finalul Consiliului Politic Naţional al partidului, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă primarul oraşului Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD şi cel din Crevedia, Florin Petre, exclus din partid, vor mai primi susţinerea PSD la alegerile viitoare. Președintele PSD a spus că în urma discuţiilor cu preşedinţii organizaţiilor judeţene din care cei doi fac parte, a constatat că liderii PSD Dâmboviţa şi Olt nu susţin candidaturile celor doi edili pentru noi mandate. 

Marcel Ciolacu la Parlament – 02.09.2023

Conferință de presă susținută de premierul Marcel Ciolacu, președintele #PSD, după CPN al PSD, la Parlament

Publicată de Marcel Ciolacu pe Sâmbătă, 2 septembrie 2023

„Sunt ferm convins că o să vă anunţăm în timp util. Nu prea văd cum, dar sunt ferm convins că o să vă anunţăm. Din punctul meu de vedere… deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi ale preşedinţilor de CJ reprezintă, conform statutului, o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional, deciziile de candidaturi la primării sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene.

ADVERTISING

Ce pot să vă spun cu certitudine, că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul PSD, atât la Dâmboviţa, cât şi la Olt. Nu am văzut niciun preşedinte care ar dori să susţină candidatura lor”, a declarat Marcel Ciolacu.

Totuși, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, tocmai spusese că primarul oraşului Caracal, Ion Doldurea, este „unul dintre cei mai buni primari” şi găseşte circumstanţe atenuante cu privire la atitudinea acestuia de după explozii. El a spus că edilul a făcut „declaraţii nefericite” cu privire la incidentul de la Crevedia din cauză că nu ştia ce se întâmplase acolo.

ADVERTISING

În plus, întrebat dacă o eventuală decizie privind vinovăţia fiului primarului din Caracal în legătură cu exploziile de la Crevedia va influenţa o decizie a PSD privind susţinerea tatălui acestuia pe plan politic, secretarul general al PSD a răspuns: „Toţi avem copii, dacă mă întrebaţi pe mine, nici eu nu ştiu ce face fiul meu, că are 36 de ani”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇