Test ingenios de limbă română în centrul Chișinăului (Video)

Test ingenios de limbă română în centrul Chișinăului (Video)

Basarabenii au sărbătorit joi împlinirea a 34 de ani de la revenirea la limba română și la scrisul în grafie latină printr-o competiție inedită de cunoaștere a limbii române.

Autoritățile au organizat pentru cetățeni „marea dictare națională” pe tema integrării europene. Inițiativa Ministerului Educației a atras oameni de toate vârstele într-un loc amenajat ca la școală în centrul Chișinăului. Exercițiul a fost unul simplu, iar cei care au scris fără greșeli s-au ales cu premii.

Marea Dictare Națională

Marea dictare națională a fost precedată de înmânarea premiilor celor cinci câștigători ai concursului de eseuri „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene?”.

Eseul care a obținut premiul mare a fost „dictarea națională” scrisă ulterior de cei peste 600 de participanți înscriși la competiția de cunoaștere a limbii române.

ADVERTISING

În Basarabia, limba română are valoarea unui tezaur redobândit

„În perioada sovietică poporul nostru a fost lipsit de dreptul la autodeterminare și de dreptul la limba română cu scopul de a ne lipsi de identitate națională și de a ne mutila conștiința de neam. Puteai fi denigrat, amenințat, destituit din funcție sau chiar îți puteau face dosar penal pentru că vorbeai în limba ta.

Până în 1989, în RSSM scriam în grafie chirilică, iar utilizarea alfabetului latin era considerată delict”, a menționat președintele Maia Sandu, într-un mesaj adresat oamenilor adunați în scuarul Teatrului de Operă și Balet, transformat în sală de clasă.

„Cei care ne-au spus cu arma la tâmplă că noi vorbim moldoveneasca, nu româna, au făcut-o pentru a ne subjuga și certa între noi, pentru a ne șterge identitatea. (...) Limba română are locul ei demn în rândul statelor lumii. Alături de alți peste 27 de milioane de oameni de pe glob, în Republica Moldova vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.

ADVERTISING

În UE, acolo unde vrem să ducem Republica Moldova, limba română are un loc respectat și nimeni nu riscă să fie pedepsit pentru că vorbește limba maternă. În UE, toate limbile și cetățenii sunt egali. Am încredere în generațiile care cresc acum: voi veți transforma Moldova într-un stat european cu mândrie față de tradițiile, cultura și limba noastră”, a adăugat șefa statului.

371831312_859953772166080_5659157656191840713_n
Foto: Facebook/Maia Sandu

Pe de altă parte, socialistul pro-rus, Igor Dodon, a scris pe pagina sa de Facebook că există doar „limba moldovenească, limba autentică a statului moldovenesc” și a îndemnat oamenii să fie „mândri că avem un stat și identitatea noastră distinctă şi originală - cea moldovenească”.

Gest de respect pentru limba română din partea ambasadorilor UE și SUA

Ambasadorii UE și ai SUA din Republica Moldova și-au manifestat respectul pentru limba română într-un mod absolut ingenios.

ADVERTISING

Ambasadorul Uniunii Europene, Jānis Mažeiks, a imprimat în română o piesă rock pe versurile lui Grigore Vieru („În limba ta”). El a interpretat personal, în limba română, împreună cu o trupă autohtonă, piesa „Dzimtā Valoda” a formației letone „Līvi” - un hit al anilor '90 pe versurile traduse ale poeziei lui Grigore Vieru „În limba ta”.

Numai că de data aceasta s-a procedat invers – a fost „importată” melodia, iar versurile au fost originale, în limba română.

Premiera cântecului „În limba ta”, interpretat de Ambasadorul UE la Chișinău

Poți aduce omagiu limbii române în cele mai diverse moduri. Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, a decis să o facă, interpretând versuri de Grigore Vieru pe muzică rock.A fost inspirat de piesa „Dzimtā Valoda” a formației letone Līvi, ale cărei versuri sunt de fapt traducerea poeziei „În limba ta” de Vieru.Așa cum am promis, te invităm să urmărești premiera cântecului interpretat de ambasador cu ocazia Zilei Limbii Române.**Принести дань уважения румынскому языку можно по-разному. Посол ЕС в Кишиневе Янис Мажейкс решил, что он может это сделать, исполнив песню в стиле рок, написанную на стихи Григоре Виеру.Его вдохновила песня Dzimtā Valoda («Твой язык») латышской рок-группы Līvi, стихи которой на самом деле представляют собой перевод на латышский стихотворения Григоре Виеру În limba ta («На твоем языке»).Как мы и обещали, приглашаем посмотреть запись песни, которую дипломат впервые исполнил по случаю Дня румынского языка.

Publicată de European Union in the Republic of Moldova pe Miercuri, 30 august 2023

Iar ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a recitat, alături de poetul basarabean Vasile Romanciuc, versuri din poezia reputatului scriitor „De parcă te ascultă Eminescu”.

Ziua Limbii Române împreună cu poetul Vasile Romanciuc

Sunt onorat să mă alătur vouă în celebrarea Zilei Limbii Române, sărbătorită astăzi în Republica Moldova, recitând o poezie împreună cu poetul Vasile Romanciuc.***I am honored to join you in celebrating the Romanian Language Day, celebrated today in Moldova, by reciting a poem together with poet Vasile Romanciuc.

Publicată de U.S. Embassy Moldova pe Joi, 24 august 2023

Sărbătoarea care s-a născut în Basarabia

Sărbătoarea Limba Noastră cea Română își are originea în 1989. A fost precedată de o Mare Adunare Națională, convocată la Chișinău pe 27 august 1989, la care au participat sute de mii de oameni.

Pe valul renașterii naționale, basarabenii au revenit la alfabetul latin, iar ulterior la limba română. În 1994, agenții ruși de influență din politica moldovenească au făcut ca „moldoveneasca” să devină limbă oficială în Republica Moldova, iar odată cu aceasta au reaprins disputa lingvistică ce divizează societatea moldovenească până în ziua de azi.

Abia în martie 2023, Parlamentul de la Chișinău a reușit, prin votul actualei majorități pro-europene, să pună punct disputei juridice legate de articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, care se referă la denumirea limbii de stat. Astfel „limba moldovenească” din Legea Supremă a fost înlocuită cu limba română.

Pentru aceasta, deputații PAS au pus în aplicare o procedură tehnică de îndeplinire a unei hotărâri din 2013 a Curții Constituționale, care a statuat că textul Declarației de Independență a țării, care prevede că limba de stat este româna, prevalează în raport cu textul Constituției şi face corp comun cu Legea Supremă.

În România, Ziua Limbii Române este sărbătorită începând din 2013, fiind instituită prin Legea 53/2013. Într-un mesaj transmis joi, cu ocazia acestei sărbători naționale, președintele României, Klaus Iohannis, a menționat că limba română este „un tezaur care ne unește și ne definește ca națiune”.

„Prin intermediul limbii, creăm punți între generații, regiuni și comunități, depășind barierele geografice, ca parte a unei tradiții culturale milenare remarcabile. Am moștenit limba maternă ca pe un dar neprețuit de la înaintașii noștri. Aceasta păstrează în expresii înțelepciunea generațiilor anterioare, conturează povestea neamului nostru și ne oferă mijloacele de a ne exprima gândurile și sentimentele”, a spus liderul de la Cotroceni. 

Vitalie Călugăreanu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇