Un român bea, în medie, 11 litri de alcool pur pe an, cu 40% mai mult ca acum 50 de ani

Un român bea, în medie, 11 litri de alcool pur pe an, cu 40% mai mult ca acum 50 de ani

Un român bea astăzi, în medie, 11 litri de alcool pur pe an, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere.

Cantitatea de acum este cu circa 40% mai mare decât acum cinci decenii, arată o analiză ZF făcută pe baza in­for­maţiilor de la Organizaţia Mon­­dială a Sănătăţii (OMS).

Da­tele se referă la consumul per capita în rândul populaţiei de peste 15 ani. E vorba de litri de alcool pur, ceea ce înseamnă că, ţinând cont de concentraţia de alcool din fiecare băutură, con­­sumul e mult mai mare.

ADVERTISING

Spre exemplu, la vin, concen­tra­ţia de alcool e de 13-15%, ceea ce înseamnă că pentru a obţine consumul trebuie mul­tiplicată valoarea de 6-7 ori.

ZF a ales să analizeze da­tele aferente ultimilor 50 de ani pentru a vedea evoluţia consu­mului de alcool, dar şi pentru a remarca în ce mod s-au schim­bat preferinţele consumatorilor când vine vorba de tipul de băuturi.

Mai exact, în 1969, românii beau în medie 8 litri de alcool pur per capita pe an, din care mai bine de jumătate din canti­tate era reprezentată de alcoo­lul din vin.

ADVERTISING

Tăriile contribuiau cu aproape 30% la total, în timp ce berea era la început de drum.

Spre comparaţie, un român bea as­tăzi, în medie, aproape 11 litri de alcool, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere. Vinul contribuie cu 3,38 litri la total, iar tăriile cu 2,25 litri.

Este ast­fel inte­re­sant cum s-a schimbat com­porta­mentul de consum de-a lungul dece­niilor şi al generaţiilor, cum bu­ni­cii şi părinţii noştri preferau alte licori faţă de noi astăzi.

În prezent, România este una dintre ţările cu cel mai mare consum per capita de bere, pe când această băutură abia îşi făcea loc în piaţă acum 50 de ani.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇