Țările din Europa cu cel mai mare consum de alcool: Ce loc ocupă România

Țările din Europa cu cel mai mare consum de alcool: Ce loc ocupă România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Din cele 10 țări cu cel mai mare consum de alcool din lume, nouă sunt din Uniunea Europeană. Iar între statele UE există diferențe mari la acest capitol.

Fiecare european cu vârsta de cel puțin 15 ani consumă anual, în medie, 9,5 litri de alcool pur. Această cantitate echivalează cu 190 de litri de bere, 80 de litri de vin sau 24 de litri de băuturi spirtoase, arată raportul de sănătate europeană întocmit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

E un calcul mediu realizat doar pe baza consumului fiscalizat de alcool, fără a lua în considerare consumul de alcool produs pentru autoconsum sau alcoolul de contrabandă.

Consumul de alcool pe cap de locuitor a scăzut cu 2,5 litri (21%) între 2000 și 2019 în regiunea europeană a OMS care include 53 de țări, inclusiv Rusia și foste republici sovietice.

Oamenii continuă, însă, să bea mult. Din cele zece țări cu cei mai mulți consumatori de alcool din lume (lăsând la o parte consumul turiștilor), nouă sunt din Uniunea Europeană, notează Euronews.

ADVERTISING

În 2019, 8,4% din populația adultă din UE (minimum 15 ani) a consumat alcool zilnic, 28,8% săptămânal, iar 22,8% lunar, în timp ce 26,2% a declarat că nu a consumat niciodată sau în ultimele 12 luni băuturi alcoolice.

Datele Eurostat pe 2019 arată că există diferențe mari în consumul de alcool, dar o tendință este prevalentă: bărbații beau mai mult decât femeile - mai exact, 13% din bărbați, în comparație cu 4,1% consumă zilnic alcool. Iar 36,4% din bărbați și 21,7% din femei beau săptămânal.

Cele mai mari diferențe la acest capitol se înregistrează în Portugalia (33,4% din bărbați și 9,7% din femei beau zilnic) și în Spania (20,2% bărbați și 6,1% femei).

Țările unde se bea cel mai mult

În 2019, primele 10 țări cu cel mai mare consum fiscalizat de alcool pe cap de locuitor erau Cehia (14,3 litri), Letonia (13,2) și Republica Moldova (12,9).

România ocupa locul 10, cu 12,3 litri pe cap de locuitor, fiind devansată cu două poziții de Bulgaria (12,5). Ungaria s-a situat pe locul 17, cu 11,1 litri.

ADVERTISING

Consumul total de alcool pe cap de locuitor (litri de alcool pur) în UE, în 2019:

consum-total-alcool-2019
Sursa: Euronews / OMS

Statele UE cu cel mai mic consum de alcool pe cap de locuitor au fost Italia (8 litri), Malta (8,3), Croația (8,7), Suedia (9.0) și Olanda (9,7).

Cât de des beau europenii

Datele arată că, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, beau mai mult alcool.

Persoanele din segmentul de vârstă 15-24 de ani alcătuiesc grupul cel mai mic de consumatori zilnici (doar 1%), în timp ce grupul celor de peste 75 de ani include mai multe persoane care beau zilnic alcool (16%).

În același timp, grupul seniorilor are și cel mai mare segment de oameni care nu consumă deloc alcool sau care nu a mai consumat de 12 luni - 40,3%.

Consumul zilnic de alcool în UE în funcție de vârstă:

Varsta-consum-zilnic
Sursa: Euronews / Eurostat

Țările din UE cu cei mai mulți consumatori zilnici de alcool sunt Portugalia, unde o cincime din populație bea în fiecare zi (20,7%), urmată de Spania (13%) și Italia (12,1%). La polul opus, Letonia și Lituania au sub 1% din populație care bea zilnic alcool.

ADVERTISING

În România, 2,9% din populație bea zilnic alcool. Ungaria are un rezultat dublu (6,3%), iar Bulgaria e chiar pe locul 5 în acest clasament, cu 10,2%, potrivit Eurostat.

Țările din UE cu cel mai mare consum zilnic de alcool în 2019:

frecventa-consum-zilnic
Sursa: Euronews / Eurostat

Statele UE cu cel mai mare procent de populație care bea alcool săptămânal sunt Olanda (47,3%), Luxemburg (43,1%) și Belgia (40,8%).

În schimb, Croația are cel mai mare procent de populație care a declarat că nu a băut niciodată alcool sau nu a consumat în ultimele 12 luni - 38,3%.

Femeile sunt mai numeroase decât bărbații în rândurile celor care stau departe de alcool.

Cele mai multe femei care nu consumă băuturi alcoolice sunt în Italia (46,7%, comparativ cu 21,5% din bărbați). În Cipru, 44,2% din femei și 12,8% din bărbați nu au băut alcool, iar în Bulgaria 42% din femei și 16,2% din bărbați.

Cât de des au exagerat românii în 2019

În unele țări oamenii obișnuiesc să bea peste măsură, în altele aceste situații sunt mai rare.

Băutul peste măsură este definit prin consumul la o singură ocazie a peste 60 de grame de etanol pur, adică aproximativ șase băuturi alcoolice standard.

Cel puțin unul din cinci europeni (19%) a declarat că a băut peste măsură măcar o dată pe lună în 2019. Cei mai mulți adulți din această categorie au fost din Danemarca (38%), urmați de cei din România (38%), Luxemburg (34%), Germania (30%) și Belgia (28%).

În schimb, țările cu mulți consumatori zilnici de alcool, precum Spania și Italia, au niveluri reduse de oameni care spun că beau peste măsură - 6% respectiv 4%.

Marea Britanie, un capitol separat

Întrucât Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în 2020, Eurostat nu mai include situația din insulă.

Datele Drinkaware, o organizație independentă de caritate care întocmeşte anual rapoarte despre consumul de alcool, confirmă, însă, reputația britanicilor la acest capitol: 57% din bărbații și 47% din femeile din această țară au băut săptămânal alcool în 2020.

Cu o medie de 52%, britanicii depășesc cu aproape dublu media europeană (28,8$%) a celor care au băut măcar o dată pe săptămână în 2019.

Efectele letale ale alcoolului

Potrivit OMS, alcoolul are legătură cu aproximativ 30% din decesele provocate de incidente precum înecul sau accidentele rutiere, precum și cu 39% din decesele din accidentări intenționate, precum sinuciderile și crimele.

Consumul de alcool este asociat și cu un rol în transmiterea unor afecțiuni precum HIV și hepatite virale.

OMS estimează că alcoolul provoacă aproximativ un milion de decese pe an în regiunea europeană a organizației (care include și foste republici sovietice Tadjikistan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kazakhstan și Israel) și aproximativ trei milioane de decese în toată lumea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇