Premierul României și cel al Ucrainei au discutat la Palatul Victoria despre obiectivele comune, fără să spună public în ce punct au ajuns cu problemele divergente.
România rămâne ferm decisă să ajute Ucraina, a promis șeful guvernului de la București la întâlnirea cu omologul său ucrainean, Denis Şmîhal, de la finele săptămânii trecute.
Marcel Ciolacu a precizat după ce l-a primit pe șeful cabinetului de la Kiev că „România se va implica în continuare în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene către pieţele internaţionale” și că se așteaptă ca 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina să tranziteze teritoriul românesc.
Premierul român a adăugat că a stabilit împreună cu omologul său ucrainean „o țintă ambițioasă”: „dublarea în perioada următoare a tranzitului de cereale ucrainene prin România, de la două milioane de tone pe lună acum, la patru milioane de tone”, în viitorul apropiat.
Premierul român a adăugat că Bucureștiul a făcut „eforturi substanțiale” inclusiv prin alocarea „resurselor bugetare naționale” pentru tranzitul grânelor din statul vecin, ceea ce a dus deja la creșterea cu 500% a cantităților care trec prin Portul Constanța Sud.
Marcel Ciolacu a mai promis că Bucureștiul va fi alături de Ucraina „atât timp cât va fi nevoie, până la victoria Ucrainei şi restaurarea integrităţii teritoriale a acesteia, dar şi mai departe, în procesul de reconstrucție”, subliniind că „trebuie să apărăm dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra viitorului său”, pentru că „este în interesul strategic al României”.
Dincolo de acest strat protector pro-occidental pe care Marcel Ciolacu a avut grijă să-l întărească, nu e prea clar cum au decurs discuțiile dintre cei doi lideri în privința subiectelor complicate, care pot deveni teme de campanie electorală în strategiile extremiștilor, între ele drepturile minorității române și Canalul Bâstroe.
Există deja un electorat dispus să le îmbrățișeze, iar unul dintre locotenenții lui Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a detonat parțial tema Canalului Bâstroe încă din primele luni ale acestui an.
Între timp, este neclară ecuația adâncirii acestei căi de acces dinspre Dunăre spre mare, care poate periclita ecosistemul Deltei Dunării. Libertatea cita acum două luni și jumătate surse ale Ministerului Transporturilor care susțineau că adâncimea Canalului Bâstroe ar fi ajuns deja la 7 metri și că ar fi deplin navigabil. Ucrainenii anunțaseră încă de la începutul lui 2023 că „au curățat canalul” de aluviuni, aducându-l la 6,5 metri, pretinzând că așa era și în anii '90 și că ar fi anunțat partea română de anul trecut despre intenția lor de a pregăti Canalul Bâstroe pentru navigație.
Deocamdată, nu există date publice, iar președintele Klaus Iohannis a contrazis declarațiile oficiale ucrainene privind adâncirea acestei căi de navigație, spunând că „totul a fost un mit”, că „nu s-au făcut lucrări de adâncire” și că „ultimele măsurări au arătat că s-au făcut lucrări de întreținere.”
Probabil că România și Ucraina s-au înțeles asupra Canalului Bâstroe, dar nu se știe în ce fel, iar lipsa transparenței îi poate face pe unii să creadă că ar fi vorba despre complicitate, nu despre solidaritate.
Liderul AUR, George Simion, adună în jurul lui naționaliști de diferite grade, iar mesajele sale se află într-un permanent crescendo și subiectele referitoare la Ucraina sunt pe agenda extremiștilor.
Pe lângă AUR, se profilează tot mai mult în subsolurile politicii autohtone Diana Șoșoacă și partidul ei SOS, care se apropie de 5% și care e pus pe față în slujba intereselor rusești. Cele două formațiuni ajung la 25% (CURS, iulie 2023) și împreună îi strâng pe cei seduși de propaganda rusă, pe cei care cred în teorii ale conspirației și pe anti-occidentalii de profesie.
Substratul naționalist este, însă, mai adânc de atât, fiindcă 60% dintre români consideră că „statele naționale trebuie să primească un drept mai mare de decizie, chiar dacă asta limitează deciziile Uniunii Europene”, în vreme ce doar 25% ar fi pentru o Europă mai puternică și spun că „UE ar avea nevoie de mai multă putere pentru a funcționa mai bine, chiar dacă asta înseamnă că mai puține decizii se vor lua de către statul național” (CURS, iulie 2023).
Cei care mizează pe capacitatea Bucureștiului de a lua decizii, în defavoarea Bruxelles-ului, știu că guvernele autohtone din ultimii 33 de ani au urmat politica pașilor mărunți și nu de puține ori chiar mersul racului, dar cu toate acestea sunt animați de un naționalism care se poate întoarce ca un bumerang împotriva României.
Fără termenele și condițiile impuse de la Bruxelles, țara ar fi fost și mai în urmă, iar fără NATO, liderii de la București ar fi balansat la nesfârșit între Est și Vest, așa cum face Simion acum. Liderul AUR s-a grăbit să spună după întâlnirea premierilor român și ucrainean că Marcel Ciolacu ar fi „ori prost, ori trădător”, deoarece pentru dublarea cantității de cereale care va trece prin România nu a cerut nimic în schimb. De fapt, nu știm dacă a cerut și nici ce a primit în schimbul sprijinului românesc.
E destul de probabil ca cei doi premieri să fi ajuns la un rezultat convenabil ambelor state în discuțiile purtate la finele săptămânii trecute.
Soluțiile găsite nu pot fi descrise pe larg nici de oficialii români, nici de cei ucraineni. Marcel Ciolacu a amintit că vrea „pentru românii din Ucraina exact aceleaşi drepturi şi libertăţi de care se bucură persoanele aparţinând minorităţii ucrainene din România”.
Nu există niciunde răspunsul premierului ucrainean, dar poate că acesta a dat asigurări că după încheierea războiului, vorbitorii de limbă română din Ucraina vor primi drepturi egale cu majoritarii. Și a cerut ca acest răspuns să rămână secret pentru a nu-i descuraja pe cei care luptă și pe ucrainenii care sunt nevoiți să suporte greutățile invaziei ruse.
În cazul în care legislația care include drepturile minorităților se schimbă, populația rusofonă din Ucraina va trebui tratată egal, dar nu se poate discuta despre o astfel de toleranță, câtă vreme Moscova își continuă ofensiva și ilegalitățile.
E o discuție complicată pe timp de război.
În același timp, oficialii români trebuie să găsească o cale prin care să arate electoratului că au grijă de interesul național inclusiv pe axa București-Kiev. Altminteri, există riscul creșterii naționalismului pe fondul campaniei electorale pentru alegerile din 2024, nu doar din partea extremiștilor, ci și a partidelor așa-zis tradiționale, care, cu excepția USR, au preluat în ultimii ani teme care se suprapun peste cele ale propagandei ruse: familia, homofobia, disprețul față de educația sexuală, marginalizarea comunității LGBT.