Cei patru bărbaţi reţinuţi în urma scandalului de la Costineşti, în care mai multe persoane s-au luat la bătaie, au fost eliberați, dar arestul nu pare să-i fi liniștit.
Chiar din contră. Fără să conteze că erau în prezența jandarmilor, au amenințat cu bătaia un bărbat care îi filma.
Potrivit unor imagini postate pe Facebook de Sindicatul Europol, cei patru nici nu au coborât scările secției de poliție și au început direct să amenințe, să înjure și să blesteme.
Sindicaliștii au însoțit imaginile cu un text ironic la adresa celor care au susținut că cei patru fuseseră abuzați de forțele de ordine.
„Pentru toți cei care au susținut că 'tinerii frumoși și liberi' care au provocat scandalul de la Costinești au fost victime ale polițiștilor/jandarmilor, așa este! Uitați și voi ce atitudine de oameni cumsecade au, de oameni educați în morala creștină. Și uitați ce mesaje frumoase transmit, chiar și gesturi de bine pentru fanii lor.
E clar și evident că au fost ridicați și conduși la sediul poliției abuziv, când ei nu au făcut altceva decât să împartă pumni, picioare, amenințări și injurii turiștilor de fața cărora nu le-a plăcut", e mesajul sarcastic al acestora.
Amintim că cei 4 au fost reținuți miercuri pentru 24 de ore pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au agresat doi bărbaţi în Costineşti.
Procurorii au cerut joi arestarea lor, dar judecătorii din Mangalia au decis să fie cercetați sub control judiciar timp de 60 de zile. Ei sunt vizați și de acuzații de ultraj pe care le resping, susținând că ei au fost de fapt abuzați de jandarmi, motiv pentru care susțin că vor depune o plângere penală împotriva oamenilor legii.
Amintim că marți, în jurul orei 14:15, poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi de doi bărbaţi, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresaţi fizic, de mai multe persoane necunoscute.
„Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din poliţişti şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, care au identificat persoanele bănuite, respectiv şase bărbaţi. Aceştia au avut un comportament recalcitrant şi agresiv fizic faţă de poliţişti şi jandarmi, cărora le-au adresat şi acte de ameninţare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliţiei staţiunii Costineşti”, a precizat IPJ Constanţa.
Pe acest subiect s-a pronunțat vineri și premierul Marcel Ciolacu, acesta cerând „toleranţă zero faţă de toţi aşa-zişii bombardieri care fac scandal şi confundă plajele şi drepturile cetăţeneşti cu maidanul în România”.