Premierul Ciolacu a ajuns la concluzia că România are nevoie de o reformă administrativă urgentă, pentru că sunt prea mulți ordonatori de credite și, de aici, o risipă de bani publici, comparativ cu sistemul centralizat care presupune achiziții comune.
Descentralizarea are mare legătură cu economia de piață liberă, cu concurența care, dacă e respectată, aduce economii, nu risipă.
Sigur că achiziția centralizată este cu mult mai avantajoasă pentru cel care o face și care astfel devine stăpânul banilor. Cu alte cuvinte, și de partea cumpărătorului, și de partea vânzătorului, cineva o să ia potul cel mare, cel mai probabil, în schimbul unui comision generos.
Dar cum la DNA e dl “Mache” Voineag, centralizatorul supravegherilor tehnice, riscurile ar putea fi mici, mai ales la nivelul rechinilor.
Dar la asta se reduce toată reforma administrativă a actualei guvernări? Pentru că, da, România are nevoie ca de aer de o asemenea măsură drastică.
De exemplu, dl Ciolacu nu consideră că Ministerul Familiei este o risipă de bani complet inutilă? Că dublarea Ministerul Economiei cu cel al Energiei este o risipă? Că numărul imens de secretari de stat ar trebui redus? Că ar trebui analizată la sânge funcționărimea din ministere și din tot felul de alte instituții, cu sporurile ei? Că unele instituții sunt cu totul inutile?
De fapt, dl Ciolacu ar dori mai degrabă o reformă mimată, strict declarativă, care nu cumva să deranjeze major clientela politică și activul de partid, toată lumea să își ia în continuare partea și doar firmiturile să fie eliminate.
Mimată a fost, de altfel, și reforma pensiilor speciale cu care actuala guvernare s-a dus la CCR putând avea certitudinea că va fi respinsă. Și este un adevăr că decizia CCR este corectă în cea mai mare parte.
Nici măcar o nedreptate nu poate fi îndreptată cu încălcarea unor principii constituționale pentru că, odată înfrânte, ele se vor întoarce ca bumerangul atunci când nu va mai fi vorba despre corectarea unei nedreptăți.
De ce s-au dus totuși așa? Pe de-o parte, pentru că de mai mult nu par în stare, pe de altă parte, pentru că nimeni nu este dispus să asume o reformă reală, făcută corect, pe fiecare categorie de pensii în parte. Inevitabil ea ar nemulțumi și doritorii unor imposibile măsuri totale, dar și pe cei care vor fi real afectați, cu mult mai mult decât în fățuială neconstituțională propusă.
Una peste alta, la mai mult decât praf de reformă în ochi nu ne putem aștepta până la alegeri, pentru că partidele de la putere nu sunt dispuse la sacrificii electorale.
Mai degrabă mediul privat ar mai putea primi niște ciomege pe spinare, în pofida apoplexiilor liberale, necredibile cât timp atunci când au avut șefia guvernului au contribuit la dezechilibrele actuale, iar acum nici nu au vreo pârghie de presiune asupra PSD. Și dacă se enervează, ce? Pleacă de la guvernare și intră în anticipate?
De cealaltă parte este presiunea cifrelor, pe care stă cu ochii Comisia Europeană. În mod normal, dacă ținta de deficit este depășită, urmează tăierea fondurilor europene. Deficitul sigur va fi depășit, dar am îndoieli că fondurile vor fi blocate.
Marcel Ciolacu se va duce la Bruxelles nu cu cine știe ce planuri credibile și argumente economice, pentru că nu le are. Va pune însă pe masă sigla AUR, mai precis pericolul ca orice măsuri drastice împotriva României să se reflecte într-un scor uriaș al extremiștilor antieuropeni anul viitor, în primul rând, la europarlamentare, pentru ca apoi tot UE să se „distreze” cu ei 5 ani.
Sigur că pericolul acesta este creat în primul rând de actuala putere. AUR crește pentru că guvernarea este proastă, iar ca să mai diminueze din răspundere, Guvernul aruncă efectele proastei guvernări în cârca Bruxelles-ului.
Și acum, anunțurile repetate despre negocierile care urmează acolo au ca scop o decontare de răspundere: noi încercăm, ne străduim să nu impunem austeritate, dar Comisia e rea și ne vrea săraci și necăjiți.
Nu guvernările clientelare, corupte și incompetente sunt de vină, ci absurditatea de la Bruxelles. Și da, asta va sufla vânt în pânzele AUR, tot mai vocal și mai sus în sondaje.
Este posibil ca sperietoarea să țină și în an electoral, CE să nu aibă niciun chef să primească în viitorul PE încă un grup problemă, iar apoi să aibă la București un nou guvern și poate chiar un nou președinte vulnerabilizați de zona antieuropeană.
Deci e posibil să se pice la pace, însă aceasta nu ar fi o veste bună. Pentru că tot, absolut tot ce nu este corectat acum va fi decontat cu asupra de măsură după alegeri, când, fără presiune electorală, corecțiile vor fi făcute și vor fi devastatoare.