Meteorologii anunţă, că, până joi dimineaţă, este cod galben de instabilitate atmosferică în Banat, Crişana, nord-vestul Olteniei şi în zonele montane. În anumite zone din ţară vântul va sufla cu putere.
Totodată, de joi şi până duminică, ANM anunţă caniculă în întreaga ţară, cu temperaturi care pot depăşi 37 de grade.
Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil de azi, ora 14.00, până mâine la ora 06.00.
În Banat, Crișana, nord-vestul Olteniei, precum și în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
De asemenea, este cod galben de vânt, până la ora 20.00, în estul Munteniei, Dobrogea şi înbazinul vestic al Mării Negre. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55…65 km/h.
Pentru perioada 17 – 20 august, ANM anunţă disconfort termic ridicat şi caniculă.
În intervalul menţionat va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor fi de 35…36 de grade şi izolat de 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat şi în regiunile vestice şi estice, unde vor fi maxime de 32…34 de grade.
Meteorologii precizează că, în după-amiaza zilei de miercuri, în estul şi sud-estul teritoriului disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) local va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.