Fostul președinte german Horst Köhler îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara: Îl cunosc. Am încredere în el (Video)

Fostul președinte german Horst Köhler îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara: Îl cunosc. Am încredere în el (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul președinte al Germaniei Horst Köhler anunță că îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara.

Fritz, candidatul USR-PLUS la fotoliul de primar al Timişoarei în alegerile de duminică, a publicat pe contul său de Facebook un mesaj video transmis de Köhler.

Fostul lider german explică de ce România are un loc special în inima sa.

”Mama mea a fost născută în Brașov, așadar, România are un loc special în inima mea. Îmi amintesc încă vizita mea de pe vremea când eram președinte al Germaniei, la Sibiu, în 2007. L-am întâlnit atunci pe Klaus Iohannis și am rămas impresionat de cât de bine se prezenta Sibiul în anul Capitalei Culturale Europene”, a afirmat, în video, Horst Köhler.

ADVERTISING

Alegeri locale 2020: Vezi toţi candidații înscrişi în cursă din localitatea ta

Ce spune despre Fritz

Apoi, el povestește despre Dominic Fritz că este un vizionar, un manager și este pasionat de politică.

”Duminică, Timișoara își va alege un nou primar. Nu pot să vă spun cum să votați, dar vă pot spune câte ceva despre Dominic.

Am lucrat cu el îndeaproape timp de 7 ani, așa că vreau să împărtășesc trei lucruri pe care le apreciez la el.

Candidatul USR-PLUS la Primăria Timișoarei, Dominic Fritz, promite o altfel de revoluție

ADVERTISING

Unu, Dominic e un vizionar. Vede oportunități peste tot. Înțelege cu adevărat direcțiile importante care vor modela orașele europene precum Timișoara.

Doi, Dominic e un manager. Știe cum să lucreze cu oamenii, pentru ca ei să își facă treaba, mai ales în situațiile dificile.

Trei, Dominic e pasionat de politică, pentru că iubește oamenii. Se străduiește să îmbunătățească viața oamenilor. Ascultă și creează o legătură cu oricine, indiferent dacă e un cetățean de condiție modestă sau un președinte puternic”, mai declară fostul șef de stat.

ADVERTISING

Acesta mai punctează că, ”în cei peste 40 de ani de administrație publică și politică”, rareori a ”lucrat cu cineva care dovedește calitățile de conducere” pe care le-a văzut la Dominic Fritz.

”Îl cunosc. Am încredere în el. Precum mulți în Europa, îl susțin. Succes la alegerile de duminică și gânduri bune importantului oraș european Timișoara!”, se mai arată în video.   

Ce spune Fritz

La rândul rău, Dominic Fritz se simte responsabil și va ”mobiliza tot sprijinul european pe care îl merită Timișoara”.

”Susținerea pe care fostul meu șef și mentor, Horst Köhler, mi-o arată mă bucură și totodată mă face să mă simt responsabil. Înțeleg că-n anii următori voi avea nevoie de toată experiența câștigată alături de el.

Voi mobiliza tot sprijinul european pe care îl merită Timișoara.
În 27 septembrie, votează o Timișoară europeană”, a scris Dominic Fritz la rândul său, pe rețeaua socială.

Iată și imaginile:

https://www.facebook.com/dominicprimar/videos/3686307074820149

Vezi și Cine sunt principalii contracandidaţi ai lui Nicolae Robu, la Primăria Timișoara: Doi medici şi un ”şomer”

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇