În urmă cu 13 ani, într-un club turistic din Bodrum, Turcia, în timp ce mă aflam în vacanță cu familia, am asistat la un episod ciudat. Era o zi călduroasă, cu o temperatură de peste 35 de grade, iar în jurul orei 11:00 înotam în piscină.
Într-un capăt al bazinului era un bar care servea clienții aflați în apă, un mod exotic de a bea ceva la răcoare. Vreo patru, cinci bărbați de naționalitate rusă consumau votcă și vorbeau tare în fața tejghelei aqua-barului. La un moment dat, observ mai mulți ospătari că vin dinspre restaurant cu calupuri mari de gheață și le aruncă în piscină, lângă ruși.
Aceștia râd în hohote, țipă și dau paharele cu tărie peste cap de bucurie că se răcorește piscina.
Scena mi-a rămas în memorie pentru că, atunci, a fost pentru prima dată când m-am confruntat cu valul de ruși din clasa de mijloc plecați în vacanță în străinătate, comportându-se ca acasă, în Rusia.
Începând cu anii 2000, rușii au devenit o sursă importantă de venituri pentru investitorii europeni din domeniu. Deși erau neciopliți și, de multe ori, agresivi, toată lumea închidea ochii pentru că plăteau bine. Aveau mulți bani.
Turcia a devenit o destinație extrem de populară pentru rușii care plecau în vacanță.
O combinație de lux, servicii de calitate și prețuri accesibile au făcut ca-ntr-o perioadă de un deceniu turismul din Antalya să fie dependent, în cea mai mare parte, de ruși.
Același fenomen s-a întâmplat și în stațiunile de schi din Austria, în care rușii au devenit principala sursă de venit, în timp ce occidentalii, mult mai atenți cu banii și mereu în căutarea unui raport ideal calitate-preț, au căzut în plan secund. Oricum veneau și cheltuiau puțin.
Un bilet de avion către Europa costă 1.000 de euro
Dar invazia turiștilor ruși în Europa a dus rapid la creșterea prețurilor prin cererea tot mai mare de locuri de cazare, dar și la scăderea calității serviciilor.
Banii aduși de ruși au reprezentat un impuls pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, dar și o deformare a pieței din domeniu.
Începând cu 2022 situația s-a schimbat dramatic. Turiștii ruși s-au rărit semnificativ, iar cei care încă mai călătoresc provoacă o serie de probleme atât hotelierilor, cât și afacerilor conexe.
În mod clar, europenii le arată tot mai des că nu sunt bine veniți din cauza deciziei lui Putin de a invada Ucraina.
Cu 90% a scăzut numărul turiștilor ruși în Europa, în anul 2022, conform publicației „tourism-review.com”.
„În primul rând, transportul are nevoie de o logistică mult mai complexă prin lipsa zborurilor directe cu Europa, necesitatea de a face mai multe transferuri, iar călătoria cu avionul a devenit foarte scumpă. Dacă înainte un bilet spre Europa costa, în medie, 300-400 de euro, acum costă 1.000 de euro sau mai mult. Durata zborului a crescut de la trei până la 24 de ore”, a explicat Dmitri Gorin, vicepreședintele RTS (Russia Tourism Service), pentru publicația citată.
Protestul din Georgia, fără vase de croazieră din Rusia
Multe țări din Europa, cum ar fi statele baltice, nu mai acordă vize turistice cetățenilor ruși. Deciziile politice au fost un alt factor care a redus numărul de turiști ruși în Europa.
Dar aceștia au încercat să se reorienteze, mulți alegând să călătorească în Egipt, în Turcia, în țări din Asia sau America de Sud, acolo unde au crezut că sunt bine primiți. Dar n-au fost. Au apărut o serie de incidente, ciocniri violente între localnici și turiștii ruși din cauza războiului.
VIDEO. Doi ruși, soț și soție, aflați la bordul vasului de croazieră Astoria Grande, se confruntă cu protestatarii din Georgia, care îi huiduie de pe mal - Sursa: Telgram/ Rusia
Orașul Batumi din Georgia, port la Marea Neagră, a fost scena unor proteste violente ale celor din localitate care au cerut Guvernului interzicerea acostării navelor de croazieră din Rusia în port.
Georgia și-a declarat independența în anul 1991, fiind o altă republică sovietică desprinsă de Moscova după prăbușirea URSS. În 2008, Vladimir Putin intră cu tancurile în mica țară cu ieșire la Marea Neagră, ocupând teritorii în care, susținea liderul de la Kremlin, populația de origine rusă a fost supusă discriminării, formând două regiuni autonome - Osetia de Sud și Abhazia.
După invazie, guvernele care s-au succedat la Tbilisi, capitala țării, au fost mai mult sau mai puțin pro-ruse, dar în acești ani, sentimentele populației, 3,7 milioane de locuitori, au fost tot mai aproape de valorile europene.
VIDEO. Un refugiat rus, bătut pe o stradă din Georgia de localnici care-l acuză că e un invadator și îi cer să plece din țară - Sursa: X-Twitter
După invadarea Ucrainei, în Georgia s-a creat o mișcare publică antiPutin care a reușit să pună presiune pe Guvern, obligându-l să înghețe relațiile diplomatice cu Moscova și să reducă schimburile comerciale.
După câteva zile de proteste și ciocniri cu turiștii ruși, georgienii au reușit să determine autoritățile să interzică vaselor de croazieră rusești să ancoreze în portul Batumi.
La plajă în Crimeea, pericol de moarte
Dar veștile proaste pentru turiștii ruși nu se opresc aici.
Crimeea, în vara de după începutul războiului, devenise un punct maxim de atracție, principala destinație de vacanță a celor care nu mai puteau să călătorească în străinătate.
Într-un an, situația s-a schimbat dramatic. Distrugerea Podului Kerci, care leagă peninsula de continent, bombardamentele efectuate de artileria ucraineană, care are posibilitatea să-și lanseze proiectilele la peste o sută de kilometri, dar și atacurile cu drone au transformat Crimeea într-o destinație periculoasă pentru concedii.
VIDEO. O turistă din Rusia, aflată în vacanță, pe o plajă din Crimeea, filmează explozia unui proiectil ucrainean, lovit de artileria rusă - Sursa: Telegram/ Rusia
Țări ca Grecia, Turcia și Cipru au beneficiat multă vreme de banii încasați de la zecile de mii de călători veniți din Federația Rusă. După începerea războiului din Ucraina, cei care aveau afaceri în acest domeniu au fost obligați să-și schimbe abordarea.
Și-au diversificat pachetele, au început să promoveze destinațiile și unor segmente de populație pe care le lăsaseră de izbeliște din cauza banilor din Rusia, în special tinerii și vârstnicii din statele occidentale, și s-a întâmplat exact ca în cazul gazelor și a petrolului rusesc - a fost mai ușor decât se așteptau.
Vladimir Putin, ca toți dictatorii, trăiește izolat de lumea exterioară din cauza fricii de a nu fi eliminat, fiind înconjurat doar de cei în care are încredere.
Din acest motiv și-a pierdut abilitatea de a înțelege cum se schimbă lumea, lipsindu-i anumite informații, mai ales cele care l-ar fi deranjat și, astfel, a făcut o imensă greșeală de calcul. A crezut că Europa nu poate supraviețui fără resursele energetice și materiile prime ale Rusiei, o astfel de dependență oferindu-i cale liberă spre Kiev. Dar s-a înșelat.
VIDEO. Bătaie într-un club de vacanță din Turcia între ruși și alți turiști care i-au acuzat că au invadat Ucraina - Sursa: Tlegram/ SHOT, Rusia
Invadatorii ruși
Țările europene s-au adaptat rapid, mai rapid chiar decât se așteptau liderii lor, și au reușit să depășească expunerea față de Rusia din domeniul energetic, dar și din cel turistic.
Pe parcursul verii au fost o serie de incidente în cluburi all-inclusive, în porturi, dar și pe străzile orașelor de vacanță, în care turiștii ruși au fost apostrofați de localnici, uneori apărând și conflicte violente.
VIDEO. Un turist rus povestește că dormea, iar prin somn a auzit pe cineva că strigă "Slava, Ukraine!". S-a trezit și a strigat și el "Glorie, Rusiei!", apoi "a început bătaia", spune bărbatul, bandajat la un ochi, într-un interviu pentru o televiziune din Moscova - Sursa: Telegram/ Rusia
Călătorii sosiți din patria lui Putin nu sunt bine primiți, poate și pentru faptul că mulți dintre ei nu-și asumă nicio responsabilitate pentru suferințele provocate ucrainenilor și nu numai lor. Mulți dintre ei fac paradă cu noul militarism rus, strigând sloganuri războinice, ceea ce i-a provocat pe localnici să reacționeze.