După un nou episod de caniculă, vremea se va răci în toată țara. Șefa ANM: ”O vară a extremelor”

După un nou episod de caniculă, vremea se va răci în toată țara. Șefa ANM: ”O vară a extremelor”

ANM a anunţat prognoza pentru următoarele două săptămâni. Ne aşteaptă mai întâi un nou episod de caniculă, apoi o răcire semnificativă, când temperaturile vor scădea sub cele specifice pentru luna august. Cu explicaţii despre vara extremelor vine şefa ANM.

Iată însă prognoza detaliată pe regiuni pentru perioada 31 iulie – 13 august.

Banat

Pe parcursul primei săptămâni vor fi alternanţe termice importante, cu zile (1, 3 şi 5 august) caracterizate de vreme călduroasă (temperaturi maxime în medie de 31 - 34 de grade), caniculă în intensificare pe 4 august (în general 35 - 37 de grade) şi zile cu temperaturi mai ponderate, de 27 - 29 de grade.

Pentru a doua săptămână, cu precădere la începutul acesteia, sunt estimate valori posibil uşor sub normele lunii august, de 24 - 28 de grade, ziua, şi 12 - 15 grade, noaptea, mediat regional, mai ridicate în jurul datei de 11 august.

În primele zile ale intervalului şi din nou spre finalul acestuia, pe spaţii mici se vor semnala averse în general slabe, însă în perioada 5 - 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente şi intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local uşor excedentar.

ADVERTISING

Crişana

Prima săptămână va fi caracterizată de alternanţe termice semnificative, zile foarte calde (3 şi 5 august) şi caniculă în intensificare pe 4 august (când în medie vor fi 35 - 37 de grade) şi zile (în special cea de 2 august) cu temperaturi mai ponderate, de 25 - 28 de grade.

Pentru a doua săptămână, cu precădere în primele zile, sunt estimate valori uşor sub normele lunii august, respectiv maxime de 24 - 27 de grade şi minime de 11 - 14 grade, mediat regional, posibil mai ridicate în 10 - 11 august.

În primele zile ale intervalului şi din nou spre finalul acestuia, pe alocuri se vor semnala averse slabe sau moderate cantitativ, însă în perioada 5 - 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente şi intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local excedentar.

Transilvania

În perioada 3 - 6 august, vremea va fi călduroasă, local chiar caniculară (cu precădere pe 4 august), cu valori medii de 32 - 35 de grade ziua. În restul perioadei de referinţă, temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 24 - 28 de grade, fiind posibile valori chiar mai coborâte în intervalul 7 - 8 august.

ADVERTISING

Va ploua local în primele zile şi spre finalul intervalului, iar în perioada 7 - 8 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente şi intense, astfel că local regimul pluviometric va fi excedentar.

Maramureş

Din 3 până pe 6 august, vremea va fi călduroasă, cu valori medii diurne de 30 - 32 de grade, chiar mai ridicate în 4 august când în vestul regiunii va fi caniculă. În restul intervalului de referinţă, temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 25 - 28 de grade, iar cea de-a doua săptămână este posibil să debuteze cu vreme răcoroasă.

Va ploua local în primele zile şi spre finalul intervalului, iar în perioada 5 - 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente şi intense, astfel că în ansamblu regimul pluviometric va fi excedentar.

Moldova

În prima săptămână, valorile termice vor fi în creştere, astfel că, în perioada 3 - 6 august, vremea va fi călduroasă, cu valori medii ale maximelor de 30 - 33 de grade, iar în 4 august local va fi caniculă (35 - 37 de grade).

În restul intervalului de referinţă temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 25 - 28 de grade, fiind posibile valori chiar mai coborâte, în jurul datei de 8 august.

ADVERTISING

În primele zile, dar şi în perioada 7 - 8 august instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente şi intense, astfel că local, mai ales în nordul regiunii, regimul pluviometric va fi uşor excedentar.

Dobrogea

În mare parte a intervalului de referinţă, vremea va fi călduroasă în partea continentală a regiunii, unde în perioada 2 - 6 august temperaturile maxime vor fi în medie de 32 - 34 de grade.

O uşoară răcorire a vremii se poate resimţi în jurul datei de 8 august.

Pe litoral, regimul termic al celor două săptămâni va fi unul agreabil, cu valori diurne în medie de 28 - 30 de grade şi nocturne de 20 - 22 de grade.

Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi la începutul intervalului, apoi în perioada 7 - 8 august şi în jurul datei de 12 august, în special în partea continentală a regiunii, pe litoral probabilitatea de ploaie fiind în general redusă (averse se vor semnala în noaptea de 31 iulie/1 august şi în prima parte a zilei de 1 august).

Muntenia

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, cu precădere în zona de câmpie şi se estimează valori diurne de 29 - 32 de grade, mediat regional, iar în perioada 3 - 6 august local va fi caniculă, în intensificare în data de 4 august (maxime în medie de 34 - 38 de grade).

Valori termice mai ponderate, în special în zona deluroasă, vor fi posibile în perioada 7 - 8 august.

Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi local la începutul intervalului, apoi în perioada 7 - 8 august, iar estimările indică o probabilitate în creştere şi pentru 12 - 13 august.

Oltenia

Vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a intervalului, mai ales în sudul regiunii, cu valori diurne de 29 - 32 de grade, iar în perioada 3 - 6 august local va fi caniculă, în intensificare pe 4 august (cu maxime, în medie, de 34 - 38 de grade).

Valori termice mai ponderate vor fi posibile în perioada 7 - 8 august, când sunt estimate temperaturi maxime în medie de 27 - 29 de grade.

Fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente şi mai intense în perioada 6 - 8 august şi vor fi posibile şi la sfârşitul intervalului de referinţă, iar în primele zile aversele se vor semnala pe spaţii mici.

La munte

Pe parcursul primei săptămâni, temperaturile vor fi în creştere, vremea devenind foarte caldă în perioada 3 - 6 august, când media maximelor va fi de 22- 28 de grade.

Estimările indică o vreme răcoroasă, în special la altitudini mari, în perioada 7 - 8 august.

Averse pe arii relativ extinse vor fi la începutul intervalului, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat între 5 şi 8 august, la început în masivele vestice, apoi în cea mai mare parte a zonei montane.

Opinia specialistului

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat la Antena3 că avem de-a face cu o vară a extremelor.

”Debutul lunii august, ultima lună din această vară, va aduce valori de temperaturi la scara întregii țări, mâine între 25, până la 33 de grade.

Miercuri deja vorbim în partea de sud, sud-vest a țării de 36 de grade, iar joi valul de căldură se va extinde în toată țara, se va intensifica, în special în sudul și în vestul țării, unde va fi caniculă și disconfortul termic foarte ridicat, pentru că este posibil să consemnăm din nou valori apropiate de 40 de grade, în special în Lunca Dunării, 38 joi și 39-40 de grade pentru ziua de vineri.

Iar această alternanță de zile mai răcoroase va fi de interes, pentru că dacă sâmbătă canicula și disconfortul termic vor persista în jumătatea de sud-est a țării, temperaturile în rest vor coborî, mai ales în partea de vest, la 27°C, duminică un ecart de 20 până la 27-28 de grade, după care săptămâna a doua va aduce din nou temperaturi în creștere, apropiate de 33 de grade.

Iată că aceste alternanțe semnificative rămân de interes și pentru luna august din acest an, care cu siguranță va confirma o vară a extremelor meteorologice și în țara noastră”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇