Vacanțele așa cum le știam s-au dus. Renunțăm la concediul în străinătate?

Vacanțele așa cum le știam s-au dus. Renunțăm la concediul în străinătate?

Milioane de oameni zboară în fiecare vară spre destinațiile de vacanță visate, dar acest obicei nu mai poate dura mult. Vacanțele în străinătate vor deveni foarte riscante din cauza vremii extreme, avertizează un cercetător care întrevede și o soluție.

În timp ce flăcările alimentate de temperaturile record și vântul puternic au răvășit insulele Rodos, Corfu și Evia, mii de vizitatori și localnici au fost nevoiți să fugă din calea pericolului, mulți doar cu hainele de pe ei. Turiștii îngroziți de incendiile de pădure care fac ravagii în Grecia s-au întâlnit cu viitorul.

Cei care cred că aceste evenimente sunt niște episoade izolate și că vor putea merge în vacanță ca de obicei fac o mare greșeală. Dimpotrivă, vremea extremă care a pus stăpânire pe sudul Europei în această vară e un semnal de alarmă - un avertisment că nici măcar vacanțele nu vor scăpa de consecințele încălzirii globale, scrie Bill McGuire, profesor emerit în Riscuri de Geofizică și Climă la University College London și autorul volumului "Hothouse Earth: An Inhabitant’s Guide", într-un articol publicat de CNN.

ADVERTISING

McGuire își bazează opinia pe un studiu recent realizat de World Weather Attribution, care arată că valurile de căldură din Europa și din America de Nord nu ar fi fost posibile fără schimbarea climatică provocată de om.

Canicula și incendiile cu care lumea se confruntă în prezent sunt o consecință a creșterii cu 1,2 grade Celsius a temperaturii medii globale comparativ cu perioada pre-industrială.

O creștere cu două grade Celsius, fixată acum ca limită tangibilă până la finele acestui secol, ar putea duce la o înmulțire de șase ori a valurilor de căldură în sudul Europei. Asta înseamnă că în fiecare an se va produce un val de căldură care se înregistrează de obicei o dată la 100 de ani.

Chiar și nordul Europei va înregistra o triplare a episoadelor de caniculă extremă la fiecare cinci ani.

ADVERTISING

Zborurile de vacanță au consecințe grave

Viitoarele valuri de căldură și incendiile de pădure care vor urma se vor înrăutăți în deceniile următoare pe măsură ce planeta noastră se va încălzi și mai mult, însă aceasta nu este o progresie naturală, ci rezultatul direct al poluării umane cu dioxid de carbon.

Acțiunile au consecințe - și există o legătură directă între volumele uriașe de dioxid de carbon produse în timp ce milioane de oameni călătoresc cu avioanele în fiecare an spre destinațiile de vacanță, și valurile de căldură și incendiile de vegetație care îi amenință în stațiunile estivale.

Evenimentele recente din insulele grecești ar trebui să ne dea de gândit nu doar despre vreme și despre oporunitatea de a mai zbura în locuri în care am putea fi amenințați, noi și cei dragi, dar și despre ideea de a mai avea vacanță, subliniază McGuire.

ADVERTISING

Pentru mulți, a zbura în fiecare an într-o țară străină a devenit aproape ceva instinctiv, fără a mai sta pe gânduri. Dacă sudul Europei va deveni tot mai neprielnic, mulți vor avea tendința de a se îndrepta către alte zări, măcar la prima vedere mai puțin riscante. Însă nu acesta este răspunsul, scrie cercetătorul.

Schimbarea climatică este pe cale să devină omniprezentă și va afecta fiecare aspect al vieții și mijloacelor noastre de existență, iar vremea extremă poate lovi oriunde, oricând, cum de altfel a și făcut-o. Astfel de episoade terifiante au făcut ravagii la Amsterdam și la Neuchâtel, în Elveția. Atunci ce e de făcut?

McGuire o spune direct, chiar dacă multora n-o să le placă recomandarea lui: să renunțăm la vacanțele în străinătate.

Va trebui să renunțăm la avion

Anul trecut, turiștii britanici au făcut peste 46 de milioane de călătorii peste hotare. Acest lucru nu poate și nici nu trebuie să continue, subliniază el.

Vacanțele trebuie să se întoarcă la originile lor sau măcar să se îndrepte în acea direcție. Iar vacanțele în străinătate trebuie decuplate de la zboruri, ceea ce în Europa înseamnă transportul cu trenul, cu autoturismul sau cu autocarul, consideră el.

Există multe probleme în această viziune, pe care McGuire le admite: potrivit unei analize făcute recent de Greenpeace, călătoriile cu trenul în Europa sunt, în medie, de patru ori mai scumpe decât zborurile. Iar drumul cu mașina durează mai mult și implică posibilitatea neplăcută a unor ore pierdute în ambuteiaje sau la îmbarcarea pe feriboturi.

Pe de altă parte, călătoria în sine devine o parte a vacanței: eviți astfel aglomerația din aeroport, întârzierile și, foarte important pentru climă, scad masiv emisiile de carbon dacă milioane de oameni renunță la zboruri.

În orice caz, sectorul aviatic nu este ferit de efectele încălzirii climei și începe să-și piardă avantajele: grindina a rupt botul unui avion care zbura de la Milano la New York, iar aeroporturile din Palermo și Catania au fost înschise din cauza incendiilor forestiere.

Una aereo Boeing 767-300 di Delta Airlines in volo da Milano a New York è stato danneggiato da forte grandinata in...

Publicată de Paolo Cavassa pe Luni, 24 iulie 2023

În Statele Unite, companiile aeriene au început să reducă greutatea avioanelor alimentându-le cu mai puțin combustibil, renunțând la un număr de pasageri și bagaje sau ținând avioanele la sol în așteptarea unor temperaturi mai joase.

Decât o vacanță stricată "afară", mai bine una reușită acasă

Poate că soluția e să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim într-o vacanță, o perioadă de binemeritată vacanță și recuperare în care ne refacem după un an de muncă și ne pregătim pentru următorul calup de rutină zilnică serviciu-acasă.

Ar trebui să ne întrebăm dacă chiar avem nevoie de ceva exotic și străin pentru a ne bucura de odihnă și relaxare, mai ales când vacanța în străinătate vine la pachet cu un risc tot mai mare la adresa vieții, și dacă nu cumva putem face vacanța mai aproape de casă, sugerează profesorul britanic.

"Poate că ar trebui să învățăm o lecție din pandemie, când statul acasă a fost impusă. Sunt atâtea lucruri care ne uimesc în țările noastre, chiar dacă și aici clima se schimbă", consideră el.

"Dacă îți place căldura, sunt șanse tot mai mari să nu mai nevoie să călătorești, te va găsi ea. Cu toate acestea, familiaritatea și comoditatea de a fi aproape de casă îți pot oferi mulțumire, confort și o stare de bine", adaugă Bill McGuire.

Altfel spus, decât o vacanță compromisă în străinătate, mai bine una fără emoții în țara ta, unde imprevizibilul (și impactul asupra mediului) este redus. O vacanță în țară ne permite să ne bucurăm de soare și să fim parte din soluția poluării, prin reducerea amprentei de carbon, crede profesorul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇