Sătulă de presiunea de a reuși în domeniul fotografiei, Litsky Li a acceptat o ofertă mai bună: să renunțe la job pentru a se alătura mulţimilor în creştere de copii care sunt plătiți de familiile lor ca să stea toată ziua acasă.
Li are 21 de ani și își petrece zilele făcând cumpărături pentru familia sa din orașul Luoyang, din centrul Chinei și având grijă de bunica ei, care suferă de demență. Părinții îi dau 6.000 de yuani pe lună. Adică 835 de dolari, ceea ce reprezintă un salariu bun, tipic pentru clasa de mijloc din zona ei, relatează CNN.
"Motivul pentru care sunt acasă este că nu pot suporta presiunea de a merge la școală sau la serviciu. Nu vreau să concurez puternic cu colegii mei. Așa că am ales să zac de-a binelea", spune ea, folosind o expresie populară care se referă la evitarea orelor obositoare și a valorilor tradiționale ale familiei în favoarea unei vieți mai simple. "N-am neapărat nevoie de un job mai bine plătit sau de o viață mai bună", adaugă ea.
Li nu este singura care se mulțumește să stea acasă, fără mari pretenții de la viață. Iar la temelia acestui fenomen al "fiilor și fiicelor cu normă întreagă", termen care a apărut prima dată anul trecut pe rețeaua chineză de socializare Douban, stau mai multe probleme.
Zeci de mii de tineri din China scriu pe rețelele de socializare că se retrag acasă, fiindcă pur și simplu nu pot să muncească. Rata șomajului în segmentul de vârstă cuprins între 16 și 24 de ani a ajuns la 21,3% luna trecută în zonele urbane, un nivel record.
Șomajul în rândul tinerilor s-a alăturat altor probleme din economia chineză - creșterea consumului intern, restrângerea sectorului privat și o piață imobiliară aflată în dificultate - și reprezintă o nouă provocare pentru guvernul chinez, în perioada în care țara se reface după restricțiile dure din timpul pandemiei de Covid-19. Iar problemele ar putea fi mai mari decât arată datele oficiale.
Zhang Dandan, profesor asociat la Peking University, a scris săptămâna trecută pentru publicația Caixin că, dacă statisticile i-ar include pe cei 16 milioane de tineri care "zac" acasă sau se bazează pe părinți și nu depind de ajutorul social, rata reală a șomajului ar fi ajuns la 46,5% în martie în acest segment de vârstă.
Mai bine acasă cu "salariu" decât la muncă
În Douban, în jur de 4.000 de membri ai unui grup denumit "centrul de comunicare în muncă al copiilor cu normă întreagă" discută zilnic despre cum este viața lor stând și "muncind" acasă.
Discuțiile s-au extins și pe alte rețele de socializare. Pe Xiaohongshu, cea mai populară platformă de lifestyle în rândul tinerilor, sunt în prezent peste 40.000 de postări cu hashtag-ul "fiii și fiicele cu normă întreagă".
În general în vârstă de 20 de ani, acești tineri spun că sunt diferiți de "ken lao zu", care se traduce, în mare, drept "generația care îi înghite pe bătrâni", un fenomen anterior, popular în rândul celor născuți în anii '80.
Cei care au acum 30 și ceva de ani au studiat și muncit din greu pentru a-și clădi o carieră și de obicei stau foarte puțin acasă, deși se bazează pe ajutorul familiei pentru a-și putea plăti chiriile și alte cheltuieli. În schimb, "copiii profesioniști" își petrec timpul cu părinții și fac treburi casnice în schimbul banilor pe care îi primesc.
"Dacă te uiți la noi dintr-o altă perspectivă, nu suntem diferiți de tinerii care au o slujbă. Ei se duc la muncă în orașe și câștigă un salariu de 3.000-4.000 yuani (419-559 dolari) pe lună. Dar nu se pot întreține singuri. Mănâncă tot acasă la părinți, trăiesc cu ei, iar aceștia le dau bani pentru apartamente sau mașini. Cheltuielile lor sunt plătite parțial de părinți", spune Li, a cărei familie i-a susținut decizia de a se retrage din competiția de pe piața muncii.
Sociologii sunt de părere că experiențele traumatizante din timpul pandemiei, accentuate de restricțiile dure, au contribuit la creșterea numărului de tineri care își regândesc radical obiectivele în viață și pe care părinții îi sprijină.
"Mental și psihologic, oamenii din China încă se recuperează după pandemia de Covid-19. Cred că dorința de a petrece timp de calitate cu cei dragi, contemplarea sensului vieții sau a ceea ce este mai important în viață încă persistă", apreciază Fang Xu, lector la Universitatea Berkeley din California.
Zeci de mii de concurenți pentru trei posturi vacante
Valul "copiilor profesioniști" este și un semn că tinerii au tot mai puține șanse într-o economie care a accelerat continuu în ultimele decenii și care i-a îmbogățit pe părinții care acum își țin urmașii acasă.
După un salt inițial în acest an, revenirea economică a Chinei a încetinit, iar încrederea mediului de afaceri rămâne fragilă. Sectorul privat, scheletul economiei și cea mai mare sursă de locuri de muncă, a fost lovit de o represiune puternică a instituțiilor de reglementare de la sfârșitul anului 2020.
Nancy Chen, o "fiică full-time" din provincia estică Jiangxi, a fost afectată de această campanie. Tânăra în vârstă de 24 de ani preda la o școală privată, dar și-a pierdut slujba când autoritățile au interzis entităților private care obțin profit să activeze în această zonă.
Acum, ea rezolvă treburile familiei și aplică la posturi vacante de lucru la stat și își dă examenele pentru a absolvi facultatea. Chen spune că n-a găsit nimic bun până acum, din cauza concurenței furibunde - au fost 30.000 de solicitanți la ultimele trei posturi vacante scoase la concurs de autoritățile locale din provincia ei.
"Dar nu pot să fiu o fiică cu normă întreagă mult timp. Trebuie să trec examenele sau să găsesc o slujbă. Altfel o să am anxietate", spune ea.
Ya-wen Lee, care predă sociologia la Universitatea Harvard, nu se așteaptă ca fenomenul "copiilor profesioniști" să dureze mult. "Sprijinul pe care ei îl primesc din partea părinților nu este surprinzător, întrucât mulți chinezi își ajută copiii în diverse aspecte ale vieții, precum curățenia, cheltuielile de nuntă sau creșterea nepoților", spune ea, adăugând că cei mai mulți tineri își vor găsi locuri de muncă.
Pentru moment, a sta acasă e o soluție, însă asta nu rezolvă problema joburilor din China, consideră George Magnus, cercetător asociat la Centrul China de la Oxford și SOAS University of London: "Poate fi o soluție pe termen scurt, ca să aibă unde să trăiască, să aibă ceva de făcut și să primească un venit de la familie în contrapartidă."
Însă dacă tinerii nu muncesc, ratând posibilitatea de a căpăta abilități și de a căuta oportunități mai bune, ei ar putea deveni de neangajat, subliniază Magnus.