Prognoza meteo pe două săptămâni: Regiunile unde vremea se va răci accentuat, până la maxime de 20 de grade

Prognoza meteo pe două săptămâni: Regiunile unde vremea se va răci accentuat, până la maxime de 20 de grade

Ne aşteaptă cele mai calde zile din această vară, iar temperaturile resimţite vor fi cu până la 10 grade mai mari faţă de cele măsurate în condiţii standard la umbră, potrivit şefei ANM, Elena Mateescu. Şi cum se preconizează peste 40 de grade, asta înseamnă că vom resimţi chiar şi 50 marţi şi miercuri, în sudul ţării.

Însă, potrivit prognozei ANM pe două săptămâni, în unele zone din țară vremea se va răci accentuat, iar maximele vor coborî până la 20 de grade chiar de joi.

Banat

În primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 35-38 de grade, apoi se va răci accentuat, iar în 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 24 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire, astfel prima săptămână se va încheia cu maxime termice în general de 30-31 de grade.

Pentru a doua săptămână sunt estimate variații în regimul diurn al temperaturilor, astfel după o scădere până la valori de 28-29 de grade la început, se va reveni la o medie de 32 de grade, după data de 4 august.

În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomene asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

ADVERTISING

Crișana

În primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 33-35 de grade, apoi se va răci accentuat, iar în 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 22 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire, astfel la finalul primei săptămâni se vor atinge maxime termice de 28-30 de grade, iar astfel de valori, cu mici variații, sunt estimate și pentru a doua săptămână.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

Transilvania

În primele trei zile ale intervalului vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 32-34 de grade. În 27 iulie se va răci accentuat, astfel media regională a maximelor va coborî la 20-22 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime în jurul a 28 de grade. Pentru a doua săptămână a intervalului sunt prognozate maxime în general apropiate de normalul climatologic, cuprinse în general între 27 și 29 de grade.

ADVERTISING

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

Maramureș

La începutul intervalului, vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31-32 de grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 iulie, când media maximelor va coborî la 20 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 27-28 de grade, iar astfel de valori sunt estimate și pentru a doua săptămână.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

Moldova

Valul de căldură se va extinde în toată regiunea, astfel că media temperaturilor maxime va crește de la 32-33 de grade în prima zi a intervalului, până la 35-36 de grade în zilele de marți și miercuri (25 și 26 iulie). Răcirea va fi semnificativă și în această regiune, joi (27 iulie), când media maximelor va coborî la 24 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 29-30 de grade, iar astfel de valori sunt caracteristice și pentru a doua săptămână.

ADVERTISING

În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomene asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

Dobrogea

Valul de căldură se va intensifica în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 34-36 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în vestul regiunii. Se va răcori joi și vineri (27 și 28 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 28 de grade, iar pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori de 30-32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

Muntenia

Valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 38-40 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul și estul regiunii. Se va răcori joi și vineri (27 și 28 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26-28 de grade. Pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori în general de 32-34 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepția zilelor de 1 și 2 august când va fi în creștere.

Oltenia

Valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 38 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul regiunii. Se va răcori joi (27 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 de grade, apoi tendința va fi de încălzire, iar cu mici variații, până la finalul intervalului sunt prognozate valori de 30-33 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepția zilelor de 1 și 2 august când va fi în creștere.

La munte

La începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană ce va urca până la 25-26 de grade și minime ce se vor situa în jurul a 15 grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 și 28 iulie, când media maximelor va coborî la 12 grade, iar minimele vor atinge valori de 6-8 grade. Din 29 iulie și până în 6 august este estimată o medie a maximelor termice de 18-20 de grade și de 10-12 grade pentru minime.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇