Posibilii adversari pentru echipele românești în turul III preliminar din Conference League

Posibilii adversari pentru echipele românești în turul III preliminar din Conference League

Luni după ora 14 are loc tragerea la sorți a turului III preliminar din UEFA Conference League, în Elveția, la Nyon. Am putea avea acolo patru echipe românești, dacă toate acestea trec de turul anterior, în care vor fi angrenate, începând de miercuri.

FCSB va evolua cu ȚSKA Sofia 1948, Sepsi cu ȚSKA Sofia, CFR Cluj cu turcii de la Adanaspor, iar Farul cu campioana Armeniei, Urartu.

FCSB, CFR și Sepsi se vor afla luni în urna capilor de serie și astfel evită nume grele care vor începe de acum aventura europeană, precum Fenerbahce, PAOK, Dinamo Kiev, Brugge, Gent, Basel. Din cele 27 de posibile adversare, cele mai multe sunt la îndemână pentru formațiile noastre, câteva exemple fiind: Torshavn (Feroe), Dudelange (Luxemburg), Torpedo Kutaisi (Georgia), Sutjeska (Muntenegru), Shkupi (Macedonia), AEK Larnaca (Cipru) sau FC Riga (Letonia). Sunt însă și câteva formații de evitat, printre care și Neftchi Baku, formația azeră care tocmai a fost preluată pe bancă de Adi Mutu. Altele ar mai fi următoarele: Aris Salonic, Hajduk Split, Austria Viena, Nordsjaelland.

ADVERTISING

În ce privește pe Farul Constanța, există doar 10 echipe în urnă pentru stabilirea celor 5 meciuri din turul 3, pe ruta campioanelor. Nu există urne pentru capi de serie și outsidere, așa că Farul poate întâlni pe oricare din următoarele 9 echipe: Ferencvaros (Ungaria), Dinamo Tbilisi (Georgia), Valmiera (Letonia), Flora Tallinn (Estonia), Lincoln (Gibraltar), Swift Hesperange (Luxemburg), Partizani Tirana (Albania), Buducnost Podgorica (Muntenegru) sau Balkani (Kosovo).

Pentru orice echipă care va ajunge în grupele Conference League, bonusul din partea UEFA este de 2,94 milioane de euro.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!