Un bărbat s-a stropit cu combustibil și a vrut să își dea foc, în fața Parchetului din Slobozia

Un bărbat s-a stropit cu combustibil și a vrut să își dea foc, în fața Parchetului din Slobozia
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 53 de ani s-a stropit cu combustibil și a amenințat că se autoincendiază în noaptea de sâmbătă spre duminică pe scările din fața ușilor de acces în Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Potrivit Jandarmeriei Române, aproape de miezul nopții, un bărbat în vârstă de 53 de ani, pe fondul unor nemulțumiri legate de un dosar penal în care era implicat, a amenințat că se autoincendiază pe scările din fața ușilor de acces în Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Jandarmul de serviciu a tergiversat discuția până la sosirea tuturor echipajelor de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

ADVERTISING

Bărbatul, care s-a stropit cu combustibil, având în mână o brichetă și fiind foarte agitat, a refuzat negocierea cu orice persoană îmbrăcată în uniformă, insistând că vrea să discute cu un procuror din cadrul Parchetului.

„În timp ce se negocia cu persoana nemulțumită, Mihai, un jandarm ialomițean, care se afla în timpul liber, în haine civile, a intrat, împreună cu jandarmi de la grupa antiteroristă din cadrul Jandarmeriei Ialomița și luptători SAS din cadrul Poliției Ialomița, pe ușa din spate a instituției și sub pretextul că este procurorul de serviciu, i-a distras atenția bărbatului, l-a dezechilibrat, reușind astfel să fie imobilizat de forțele de ordine.

ADVERTISING

În acel moment, colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița au acționat stingătorul pentru a preveni autoincendierea”, a transmis Jandarmeria Română.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind internat pentru investigații suplimentare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇