O tornadă uriașă a lovit orașul Milano, după o săptămână de caniculă. S-a întunecat de parcă era miezul nopții (Video)

O tornadă uriașă a lovit orașul Milano, după o săptămână de caniculă. S-a întunecat de parcă era miezul nopții (Video)

O tornadă impresionantă a traversat vineri nord-estul oraşului Milano şi o parte din Lombardia, lăsând în urmă pagube, după o săptămână în care s-au înregistrat temperaturi sufocante, relatează presa locală.

Regiunea Lombardia a fost vizată de un cod portocaliu de vreme rea. Din Lombardia până în Veneto, au fost fenomene extreme: grindină mai mare decât portocalele, rafale de vânt la fel de rapide ca o maşină de Formula 1, pasaje subterane şi străzile ale oraşelor transformate în torenţi. Mai multe persoane au fost rănite.

ADVERTISING

Potrivit Corriere Della Sera, pompierii italieni au avut aproximativ 200 de intervenţii pentru inundaţii şi cădere de copaci. Grindina a avariat sute de maşini.

Mai multe videoclipuri, realizate de localnici în Milano, arată o coloană uriaşă de vânt care se înalţă în depărtare şi apoi se dezlănţuie peste oraş. Cerul s-a întunecat de parcă ar fi fost miezul nopţii, deşi era prânzul.

Tornada se adaugă numeroaselor fenomene climatice care au lovit Lombardia de o săptămână.

ADVERTISING

În Bergamo, rafalele de vânt au ajuns vineri la o viteză de uragan, de 200 km/h. În zona Mantua, din sudul regiunii, au fost furtuni violente cu grindină de mărimea unei portocale.

Daune semnificate au fost provocate şi agriculturii.

Între timp, conform prognozelor, şi sâmbătă sunt aşteptate în nordul Italiei furtuni, mai ales în Lombardia, unde alerta portocalie a fost prelungită cu 24 de ore. În regiunile de centru şi sud, 18 oraşe sunt vizate în acest weekend de cod roşu de caniculă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇