Două accidente în lanț pe A1, în aceeași zonă, la distanță de câteva ore

Două accidente în lanț pe A1, în aceeași zonă, la distanță de câteva ore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două accidente în lanț s-au produs duminică, la câteva ore distanță unul de celalalt, pe autostrada A1, în aceeași zonă, în apropiere de ieșirea spre Margina.

În primul accident, produs duminică la prânz, au fost implicate un autotren și patru autoturisme, în care se aflau 11 persoane. Câteva ore mai târziu, în al doilea accident, au fost implicate patru mașini și 12 persoane.

Primul accident a avut loc pe sensul de mers de la Nădlac la Deva, la kilometrul 428, în apropiere de ieşirea spre Margina, potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

accident-A1-ISU-Timis

În autovehiculele implicate în accident se aflau 11 persoane, dintre care 10 adulţi şi un minor. O femeie a fost rănită și a fost transportată de ambulanţa SMURD către Spitalul orăşenesc Făget.

ADVERTISING

În urma accidentului, au fost blocate cele două benzi de rulare, traficul rutier în zonă derulându-se dirijat, pe banda de urgenţă.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, a fost alertată Staţia de Pompieri Făget şi au fost trimişi la faţa locului opt subofiţeri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Duminică după-amiază, un al doilea accident rutier s-a produs pe A1 km 429, tot la ieșirea spre Margina, județul Timiș. Au fost implicate patru mașini în care se aflau 12 persoane - 8 adulți și 4 minori. În urma accidentului, doi copii și un adult au fost răniți.

ADVERTISING

Adultul, o femeie, a fost transportată către Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, iar cei doi copii au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu", în stare conștientă și cooperantă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇